3.3 C
București
marți, 26 noiembrie, 2024

Victorie: pădurile virgine Cernișoara, strict protejate după 3 ani de procese, investigații și proteste (Video)

Agent Green o numește, pe bună dreptate, victoria anului: pădurile virgine din bazinul Cernișoara (Parcul Național Domogled – Valea Cernei) au devenit de acum strict protejate, la 3 ani de la protestul membrilor Agent Green.

Victoria vine și după o serie de investigații și procese în cele mai înalte instanțe ale României.

Aceste păduri care includ văile Radoteasa și Cărbunele (mai puțin parcelele compromise până la dată protestului) au intrat în nouă ediție a catalogului național al pădurilor virgine, arată reprezentanții Agent Green, într-un comunicat de presă.

Pârâții au făcut recurs, dar pădurea a câștigat

Această victorie, unică în România vine atât că urmare a protestului Agent Green din mai 2018, cât și a proceselor câștigate de organizație în noiembrie 2019 împotriva Romsilva și a Ministerului Mediului la Curtea de Apel și la Înalta Curte de Casație și justiție.

În cazul spectaculos Agent Green împotriva ministerului mediului și a Romsilva, Ocolul Silvic Baia de Aramă, organizația suspendase tăierile pe o suprafață de aproape 20.000 de hectare care se suprapun cu Parcul Național Domogled – Valea Cernei și cu situl Natură 2000 Nordul Gorjului de Vest. Pârâții au făcut recurs, pe care l-au pierdut și ulterior au făcut o cale extraordinară de atac pe care au pierdut-o prin hotărârea definitivă a ICCJ”, au scris membrii Agent Green pe contul oficial.

Mai mult, organizația precizează și că, în tot acest timp, Romsilva a continuat să taie arbori seculari din aceste zone până când Agent Green a somat Garda Forestieră să intervină în repetate rânduri. La scurt timp, au fost suspendate și tăierile de la Padeș, ocolul silvic de stat învecinat pe o suprafață de 14.612,36 de hectare.

Protestul din 2018, protestul avea ca scop protecția pădurilor virgine: ”Salvează Cernișoara”

La protestul din luna mai 2018 din Cernișoara participaseră 25 de activiști care au desfășurat peste stâncile din zona Cernișoara 2 bannere uriașe (96 metri pătrați, respectiv 64 mp) cu mesajul ”STOP exploatărilor în parcurile naționale” în limbile română și engleză, adresat Ministerului Mediului, precum și mai multe bannere cu mesajul ”Salvează Cernișoara / Save Cernișoara”.

spot_img
Latest news
știri