0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Un iaht de 15 metri a fost atacat și scufundat de mai multe balene ucigașe, în Strâmtoarea Gibraltar

Un grup de orca a reușit să scufunde, în Strâmtoarea Gibraltar, o ambarcațiune de 15 metri.

Orca din Marea Mediterană care atacă ambarcațiuni s-au întors. Doi marinari au fost salvați în acest weekend după ce iahtul lor a fost lovit și scufundat de un grup de balene ucigașe în strâmtoarea Gibraltar, scrie IFL Science.

Iahtul cu pânze, numit Alborán Cognac, a întâlnit cetaceele în dimineața zilei de 12 mai. Incidentul a avut loc la aproximativ 25,9 kilometri de Capul Spartel, în apele marocane, potrivit ziarului spaniol El País.

Membrii echipajului au spus că barca lor de 15 metri a fost zguduită de mai multe lovituri în zona carenei. Ei nu au mai putut controla apoi cârma navei, după care au văzut că ambarcațiunea ia apă. Imediat au alertat serviciul de saalvare maritimă al Spaniei. Un elicopter a fost mobilizat, iar un petrolier care trecea prin zonă a ajutat la operațiunea de salvare.

Cei doi au fost salvați de petrolierul MT Lascaux, cu puțin timp înainte ca barca să se scufunde.

Din mai 2020, sute de astfel de atacuri s-au petrecut în Marea Mediterană și în jurul Peninsulei Iberice. Potrivit Atlantic Orca Working Group, cel puțin 52 de interacțiuni au fost raportate între iulie și noiembrie 2020. În 2021, au fost inventariate un total de 197 de interacțiuni, în timp ce în 2022 au fost inventariate 207.

Iaht scufundat de un grup de balene ucigașe

Orca, cunoscute și sub numele de balena ucigașă, este o specie de balenă cu dinți extrem de inteligentă, complexă din punct de vedere social. Orca sunt de obicei pașnice atunci când interacționează cu oamenii în sălbăticie.

Specia are o distribuție cosmopolită, ceea ce înseamnă că se găsesc în apele din întreaga lume. Totuși, există o populație mică ce trăiește pe tot parcursul anului în strâmtoarea Gibraltar.

Cercetătorii nu sunt siguri de ce acest nou comportament a apărut în strâmtoarea Gibraltar, deși trebuie să se fi răspândit prin învățarea socială – o dovadă a inteligenței înverșunate a acestor animale. A existat un caz în care o balenă traumatizată de coliziunea cu o barcă a învățat alte balene cum să atace ambarcațiuni.

Deși se pare că numărul atacurilor de orcă a scăzut semnificativ în 2024 până acum, cercetătorii sunt dornici să înțeleagă mai bine acest comportament curios, potențial îngrijorător.

spot_img
Latest news
știri