Australia trebuie să instituie măsuri urgente pentru protejarea Marii Bariere de Corali, mai ales prin adoptarea unor obiective climatice mai ambiţioase, a avertizat UNESCO.
”Cel mai mare ecosistem coralier din lume este în continuare grav ameninţat şi măsurile urgente şi susţinute reprezintă cea mai mare prioritate”, a indicat instituţia într-un raport, menţionând problematica albirii coralilor.
Australia trebuie să fixeze obiective climatice mai ambiţioase
UNESCO a solicitat Australiei să trimită, la începutul lui 2025, o dare de seamă actualizată a eforturilor de protejare şi conservare a coralilor, fără a recomanda totuşi plasarea ecosistemului pe lista patrimoniului mondial în pericol.
Asociaţiile pentru apărarea mediului consideră însă că decizia UNESCO ar trebui să reprezinte ”un semnal de alarmă”, scrie G4 Media.
”UNESCO a solicitat Australiei să fixeze obiective climatice mai ambiţioase şi ne-a oferit o dată limită, februarie 2025, pentru a trimite un raport despre progresele realizate”, a amintit David Ritter, director general Greenpeace pentru Australia-Pacific, precizând că ”timpul se scurge”.
Marea Barieră de Corali, situată în nord-estul Australiei, se confruntă, sub efectul încălzirii climei, cu cel mai grav episod de albire observat vreodată
Prin urmare, 73% dintre recifele sale sunt în pericol, a anunţat în aprilie Autoritatea Parcului Marin al Marii Bariere, aflată în subordinea guvernului federal australian.
Acest nou episod, cauzat de creşterea temperaturii marine, este cel de-al cincilea din ultimii opt ani.
Motivul pentru care schimbările climatice provoacă albirea coralilor
Dr. Selina Ward, biolog marin și fost director academic al Stației de Cercetare Heron Island din Universitatea Queensland a observat impactul extins al albirii în 16 locații din secțiunea sudică, inclusiv asupra speciilor rezistente.
Temperaturile mării, neobișnuit de constante de la suprafață până la 20 de metri adâncime, au agravat situația.
Albirea determină coralul să expulzeze algele zooxanthellae, esențiale pentru culoare și energie, ducând la moartea acestuia.
Ward a atenționat asupra necesității urgente de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a salva reciful.