Sentimentul de singurătate trăit pe o perioadă îndelungată poate crește riscul de accident vascular cerebral cu până la 56% în rândul persoanelor de peste 50 de ani, scrie Biziday.
Cercetarea, realizată de Universitatea Harvard și publicată în eClinicalMedicine, parte a revistei de specialitate The Lancet, a inclus peste 12.000 de participanți de 50 de ani și peste, monitorizați și evaluați în două etape pe parcursul a 12 ani (între 2006 și 2018).
Cercetătorii au constatat că persoanele care s-au simțit singure o perioada îndelungată de timp au avut un risc mai mare de a suferi un accident vascular cerebral.
Autorul studiului: “Singurătatea este considerată din ce în ce mai des o problemă majoră de sănătate publică”
”Descoperirile noastre evidențiază de ce este așa, mai ales atunci când este experimentată în mod cronic. Studiul nostru sugerează că singurătatea poate juca un rol important în incidența accidentului vascular cerebral, care este deja una dintre principalele cauze ale invalidității pe termen lung și mortalității la nivel mondial”, a declarat Dr. Yenee Soh, autorul principal al studiului.
Între 2006 și 2008, participanților le-au fost adresate diferite întrebări despre singurătate. Patru ani mai târziu, cele 8.936 de persoane care au continuat să participe la a doua etapă a studiului au răspuns la aceleași întrebări.
Cercetătorii au constatat că persoanele care se considerau singure în prima etapă a studiului aveau un risc cu 25% mai mare de accident vascular cerebral, față de cele care nu aveau sentimente de singurătate
În rândul celor care au declarat că se simt singuri în ambele momente ale studiului, a existat un risc cu 56% mai mare de accident vascular cerebral.
De altfel, în perioada 2010 – 2018, în rândul respondenților care au participat la ambele etape ale studiului, au avut loc 601 de accidente vasculare cerebrale.
Comparativ, în cazul persoanelor care au participat doar în prima fază a studiului, au fost înregistrate 1.237 de accidente vasculare cerebrale.