Luna mai a reprezentat luna în care mai multe păsări flamingo au făcut subiectul știrilor. Rare și spectaculoase, sute de păsări au fost fotografiate în România, fiind observate în Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Cu toate acestea, românii nu s-au limitat doar la imaginile apărute în presă, ținând cu tot dinadinsul să fie prezenți în Deltă pentru a fotografia păsările. Acestea au fost hăituite de turiști cu bărci sau cu drone, așa că au părăsit zona.
Păsările flamingo au plecat și este puțin probabil să se mai întoarcă în rezervație
Reprezentantul Societăţii Ornitologice din România (SOR), Cristi Domşa, spune că vizitatorii au stresat păsările, așa că acestea au plecat și este puțin probabil să se mai întoarcă în rezervație, precizează Digi 24.
Cristi Domşa a declarat că păsările flamingo nu vor cuibări nici anul acesta în zonă, din cauză că au fost stresate de vizitatori. Potrivit reprezentantului SAR, păsările au fost hăituite continuu de turişti, de fotografi, care le-au urmărit cu drone sau cu bărci, deși este vorba despre o arie naturală protejată în care accesul nu este permis, mai arată sursa citată.
”Aici (în zona strict protejată Sărături, n.red.), au început să-şi pregătească locul de cuibărit, dar din cauza presiunii oamenilor, păsările au plecat. Sunt mici şanse să se întoarcă”, a afirmat Domşa pentru Agerpres.
Dan Dinu, președintele asociației Forona, a declarat că păsările flamingo sunt o prezență foarte rară în România și au fost observate cum încearcă să cuibărească. Acesta a mai adăugat că păsările au nevoie de liniștea necesară, pentru a reveni pe viitor.
Mai mult, acesta a explicat că asociația le recomandă turiștilor să nu fotografieze păsările în această perioadă, zona de cuibărit fiind foarte sensibilă.
Turiștii ”au intrat dobitocește în lacurile unde păsările căutau hrană”
În același timp, Mihai Baciu, fotograf și ghid, atrăgea atenția că vizitatorii dornici de fotografii spectaculoase ”au intrat dobitocește în lacurile unde păsările căutau hrană și, eventual, posibil, zonă de cuibărit”. El spunea că rangerii Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) au încercat să protejeze zona de intruși.
”Flamingii au inflamat spiritele pentru câteva zile. Cu siguranță au fost senzația săptămânii. Am rămas noi, cei implicați în păsăreală și fotografie cu o dezbinare fără sens. Dincolo de asta, e și o lecție. Una – RBDD s-a mișcat prin rangerii săi și a încercat să protejeze de intruși zonele cu flamingi. Doi – cioarde de pseudoamatori de natură au intrat dobitocește în lacurile unde aceștia căutau hrană și, eventual, posibil, zona de cuibărit, a precizat ghidul, pe contul de socializare.