Serviciul Copernicus al UE a transmis că incendiile de vegetație din emisfera nordică, în mai și iunie, au eliberat cea mai mare cantitate de fum din ultimele decenii.
Incendiile au afectat mai ales Rusia și Canada, informează Biziday.
Cea mai mare cantitate de carbon a ajuns în atmosferă și s-a extins până aproape de Polul Nord
În iunie și iulie, incendiile din estul Rusiei (regiunea Amur) au condus la eliberarea a 17.2 megatone de carbon, cea mai mare din ultimii 22 de ani, raportat strict la cele două luni.
Potrivit autorităților ruse, numărul incendiilor de vegetație din acest an a scăzut cu 30% față de anul precedent, dar suprafața arsă este cu 50% mai mare.
Canada a avut, de asemenea, un record al suprafețelor cuprinse de incendii de vegetație
Aceste emisii crescute de fum au dus la niveluri foarte ridicate de poluare a aerului și pot duce la diverse complicații de sănătate.
Cu toate acestea, 2024 este deocamdată încă departe de recordurile stabilite în vara anului 2023, în privința emisiilor de particule PM 2.5.
La acel moment, o mare parte din America de Nord a fost acoperită de fum.
În acest an, curenții de aer par a îndrepta fumul provenit de la incendiile de vegetație din emisfera nordică preponderent către Arctica și către estul Eurasiei, mai transmite sursa citată.
OMS a stabilit că există o mare concentrație de particule PM2.5 în estul Mongoliei, nord-estul Chinei și în nordul Japoniei.