O piramidă antică din Mexic, din zona lacului Pátzcuaro, s-a prăbușit din cauza ploilor abundente. Incidentul a avut loc la câteva zile după ce emblematicul „Arc dublu” din zona de recreere națională Glen Canyon din Utah s-a prăbușit în Lacul Powell. Ambele edificii sunt victime ale schimbărilor climatice, potrivit IFL Science.
Structura, situată în Zona Arheologică Ihuatzio din Michoacán, a fost recent afectată de temperatuile ridicate. Acestea au provocat crăpături care au permis pătrunderea apei în interiorul său. În noaptea de 29 iulie, o ploaie zdravănă a făcut ca partea centrală a fațadei sale de sud să se prăbușească, potrivit Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH).
Foarte repede, experții agenției au intervenit pentru a rezolva problema.
„Începând cu primele ore ale zilei de 30 iulie, personalul s-a deplasat la locul de patrimoniu pentru a evalua pagubele cauzate”, a declarat INAH într-un comunicat. Aceștia au confirmat daune în cel puțin șase secțiuni ale bazei de sud a monumentului prehispanic. Au fost afectați atât pereții exteriori cât și interiorul structurii.
O piramidă antică din Mexic s-a făcut una cu pământul. Are peste 1.000 de ani vechime
La apogeul său, Ihuatzio acoperea aproximativ 150 de hectare și găzduia cel puțin 84 de structuri. Doar 7 au supraviețuit vicisitudinilor și mai pot fi vizitate în prezent în parcul arheologic. Așezarea a fost ocupată pentru prima dată în anul 900 d.Hr. de grupuri vorbitoare de nahuatl. Zilele sale de glorie au fost între 1200 și 1521 d.Hr. când a servit ca prim sediu al imperiului Purépecha.
Această civilizație a fost o rivală contemporană și majoră a puternicului Imperiu Aztec. S-au purtat multe bătălii între cele două superputeri mezoamericane, dar Purépechas a rămas unul dintre singurele grupuri indigene din regiune pe care aztecii nu au reușit să îl cucerească.
Structurile piramidale de la Ihuatzio erau spații sacre, cel mai probabil folosite pentru ritualuri și ceremonii spirituale. Oamenii purépecha încă trăiesc în părți ale statului Michoacán din vestul Mexicului.
Tariakuiri Alvarez, care s-a referit la constructorii piramidei drept strămoși într-o postare pe Facebook, a descris modul în care acest lucru ar fi fost considerat un semn rău, indicând „că se apropie un eveniment”.
„Înainte de sosirea conchistadorilor, conform relatărilor istorice, ceva similar s-a întâmplat, deoarece zeii Nana Kuerhaépiri și K’eri Kurikweri erau nemulțumiți”, mai spune el în postare.