6.9 C
București
marți, 26 noiembrie, 2024

Sistemul Garanție-Returnare: aproape 80% dintre operatorii economici controlaţi de ANPC nu respectă legea

Amenzile aplicate depășesc suma de 700.000 de lei

Continuă neregulile în ceea ce privește Sistemul Garanție-Returnare: aproape 80% dintre operatorii economici controlaţi de ANPC nu respectă legislaţia în vigoare.

Care au fost neregulile găsite de ANPC

Potrivit declarațiilor făcute de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, principalele abateri care au fost constatate în urma acţiunii de control se referă la:

  • Modul de indicare a preţurilor şi, implicit, a garanţiei;
  • Lipsa informaţiilor de pe automat privind modalitatea de returnare a valorii;
  • Automate de returnare defecte;
  • Refuzul preluării ambalajelor returnate de consumatori;
  • Refuzul de preschimbare a voucherelor SGR în numerar;
  • Ambalaj nerecunoscut de aparatul RVM că fiind produs cu garanţie;
  • Nerespectarea programului SGR.

De asemenea, cred că este extrem de important ca toţi comercianţii să înţeleagă că prevederile HG 1074 pe 2022 sunt extrem de clare şi de strictă aplicare. Ele prevăd în mod clar, obligaţia acestora de a indica în mod distinct pe etichetă, la raft, preţul acestei garanţii, acea valoare a SGR-ului, distinct de preţul final al produsului, astfel încât orice consumator, în momentul în care ajunge la casă să achite un preţ final care să includă şi această taxă SGR”, a subliniat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Sebastian Ioan Hotca, citat de Spot Media.

Până acum, peste 1.3 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul Garanție-Returnare

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat că, prin Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR), au fost colectate, până în prezent, peste 1.3 miliarde de ambalaje.

Cu tote acestea, Mircea Fechet a admis că sistemul are încă disfuncţionalităţi. Demnitarul a subliniat că una dintre cele mai mari disfuncţionalităţi a SGR se referă la mediul rural.

Aici, foarte mulți comercianți refuză preluarea ambalajelor de la client, deşi aceştia au perceput garanţia de 50 de bani.

Românii pot sesiza prin Whatsapp orice neregulă privind preluarea ambalajelor SGR

Ministerul Mediului din România a pus la dispoziția publicului un număr dedicat pentru sesizarea prin Whatsapp a abaterilor privind preluarea ambalajelor SGR.

Sesizările pot fi transmise prin Whatsapp la numărul 0726715142.

Cetățenii pot sesiza:

  • Dacă există comercianți care refuză să plătească garanția;
  • Dacă există aparate blocate;
  • Dacă cei de la RetuRO întârzie să debaraseze un magazin.
spot_img
Latest news
știri