2.5 C
București
joi, 28 noiembrie, 2024

Miorița a ajuns pe cer, după a doua încercare. Cine sunt românii cărora li se datorează acest lucru

Un asteroid care trece periodic pe lângă Pământ a primit numele de Miorița.

Miorița este noul nume al asteroidului 2014 LU14. Recunoașterea oficială a fost făcută de Uniunea Astronomică Internațională (UAI) în Buletinul Small Bodies Nomenclature WGSBN Bull. 4, #11, din 15 august 2024, potrivit Societății Astronomice Române de Meteori (SARM).

Asteroidul (622577) Miorița a fost descoperit pe 2 iunie 2014 de dr. Ovidiu Văduvescu, în La Palma. El a luat parte la un proiect EURONEAR (EUROpean Near Earth Asteroids Research) de recuperare a asteroizilor NEA puțin observați.

Miorița este un asteroid NEO (Near-Earth Object) cu o orbită de tip Apollo, care se apropie de Pământ. Totuși, asteroidul pare să treacă mai aproape de Venus și Marte decât de planeta noastră.

Potrivit NASA, Miorița s-a apropiat cel mai mult de Pământ pe 10 decembrie 1918. Atunci s-a aflat la doar 0,199 UA (Unități Astronomice). 1UA reprezintă 150 milioane de kilometri, adică distanța Pământ – Soare. Pe 23 mai 2024, Miorița a trecut la 0,326 UA de Pământ. Asteroidul urmează să se apropie din nou de Pământ pe 14 decembrie 2029.

Asteroidul a trecut la 0,045 UA de Venus pe 13 noiembrie 1959 și va trece la 0,062 UA de Marte pe 4 iunie 2065.

Miorița – Cum a fost descoperit?

Miorița este primul NEA descoperit de echipa românească EURONEAR. Asteroidul a fost descoperit în noaptea de 1 spre 2 iunie 2014 folosind telescopul INT (Isaac Newton Telescope, 2.5m diametru) din La Palma, insulele Canare, la Observatorio del Roque de los Muchachos (ORM). Chiar în noaptea descoperirii se aflau la fața locului și membrii unei expediții românești, organizată de Societatea Astronomică Română de Meteori și găzduită de dr. Ovidiu Văduvescu.

Regulamentul UAI privind atribuirea numelor de asteroizi prevede că asteroizilor tip NEA le sunt atribuite doar nume mitologice.

După numerotarea asteroidului de către UAI (în 2024) ca urmare a observațiilor efectuate la mai multe opoziții astfel încât orbita să fie foarte sigur definită, echipa descoperitoare a avut dreptul de a numi acest obiect.

La succesul atribuirii numelui românesc Miorița acestui asteroid au contribuit alături de descoperitorii EURONEAR – dr. Ovidiu Văduvescu, Vlad Tudor (co-observator INT), Lucian Hudin (reducător de imagini) – și Gabriela Văduvescu (care a avut ideea numelui Miorița), precum și astropoetul și specialistul în astro-mitologie Andrei Dorian Gheorghe și Valentin Grigore, președinte SARM.

Echipa de cercetători a lucrat la descrierea asteroidului, care a trebuit să se încadreze în rigorile nomenclatorului UAI. Ei au întocmit citația de nominalizare și declarația de susținere, pentru ca echipa UAI să poată accepta numele.

Inițial, membrii Comisiei au considerat că Miorița eeste mai degrabă o poveste populară decât un mit. La a doua încercre, când cercetătorii români au venit cu argumente și reformulări, UAI a acceptat numele de Miorița.

Asteroidul Miorița are o dimensiune estimată la 410 metri și o perioadă orbitală de 1,46 ani. Asteroidul atinge o magnitudine aparentă între 18,6 și 22,8.

Sursă – Societatea Astronomică Română de Meteori – SARM
spot_img
Latest news
știri