Africa ”este afectată în mod disproporţionat de modificările climatice” şi de costurile adaptării sale, potrivit unui raport publicat de către Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), un organ al ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP, transmite G4 Media.
”Continentul african s-a încălzit într-un ritm uşor mai rapid decât media mondială, de aproximativ +0.3°C pe deceniu între 1991 şi 2023”, anunţă OMM în acest studiu privind starea climei continentului în 2023.
OMM: ”Africa de Nord a înregistrat cea mai rapidă încălzire”
În egală măsură, organizaţia a transmis că a fost atins un record de 50.4°C la Agadir, în Maroc.
În septembrie şi octombrie 2023, ”aproximativ 300.000 de persoane au fost victime ale inundaţiilor în zece ţări, cele mai afectate fiind Nigerul, Beninul, Ghana şi Nigeria”, la câteva luni după Libia şi Africa de Est, precizează OMM.
Aceste inundaţii, uneori soldate cu morţi s-au reptat în acest an.
”Țările africane pierd în medie 2 până la 5% din Produsul lor Intern Brut (PIB) pentru a gestiona extremele climatice, iar multe dintre ele realocă până la 9% din buget în acest sens”, mai punctează raportul.
OMM preconizează că, ”în lipsa unor măsuri adecvate, până la 118 milioane de persoane extrem de sărace (care trăiesc cu mai puţin de 1.90 dolari pe zi) ar putea fi expuse secetei, inundaţiilor şi unor călduri extreme în Africa până în 2030”.
Organizaţia subliniază astfel asupra ”urgenţei de a se investi în servicii meteorologice” în vederea unei îmbunătăţiri a colectării datelor şi a mijloacelor de previziune, dar şi în ”sistemele de alertă timpurie”, care informează populaţiile cu privire la riscuri naturale iminente.