Centrele de date ale companiilor tehnologice vor genera 2.5 miliarde de tone de emisii de CO2 în 2030, ținând cont de actualul ritm de dezvoltare, se arată într-un raport publicat de Biziday.
Cantitatea echivalează cu 40% din cât emană SUA într-un an, mai transmite sursa citată.
Companiile mari precum Google, Microsoft, Meta și Amazon, investesc din ce în ce mai mult în centrale de date
Prin urmare, aceste centrale consumă cantități semnificative de energie electrică, pentru a-și extinde rețelele de inteligență artificială și cele de cloud computing.
Centrele vor produce peste două miliarde de tone metrice de emisii de CO2 (sau 40% din cât generează SUA într-un an) la începutul următorului deceniu, potrivit unui raport realizat de către compania americană de investiții, Morgan Stanley.
“Acest lucru generează o piață extinsă pentru dezvoltarea metodelor de captare a carbonului și de îndepărtare a dioxidului de carbon”, conform raportului.
Dezvoltarea centrelor va presupune și investiții mai mari în rețelele de “energie curată”
Cu toate acestea, dezvoltarea centrelor va presupune și investiții mai mari în rețelele de “energie curată”, în echipamente cu consum eficient de electricitate și în materiale de construcții mai prietenoase cu mediul, se mai arată în comunicatul publicat de compania Morgan Stanley.
Emisiile Microsoft au crescut cu aproape o treime, din 2020 până în 2023
Emisiile Microsoft au crescut cu 29.1% între 2020 și 2023, în special din cauza expansiunii infrastructurii AI și a lanțului de aprovizionare, care a înregistrat o creștere de 30,9% a emisiilor.
Totuși, emisiile directe și cele legate de energie au scăzut cu 6.3%.
Până în 2030, compania va cere anumitor furnizori să folosească energie „fără emisii de dioxid de carbon”.
Microsoft investește, de asemenea, în proiecte de energie regenerabilă, cu un buget de 10 miliarde de dolari.
Compania concurează cu Amazon și Google în dezvoltarea infrastructurii pentru AI generativă.