1.8 C
București
marți, 26 noiembrie, 2024

Cristian Popescu Piedone: ”Continuăm să oferim comunității confort urban, așa cum facem de 3 ani încoace”

Edilul a pus un deosebit accent pe reabilitarea ecologică a Căii Rahovei prin plantarea de arbori noi și extinderea spațiilor verzi

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat continuarea lucrărilor de modernizare și înfrumusețare în această zonă a Capitalei, cu un accent deosebit pe zona Calea Rahovei.

Într-o declarație recentă, edilul a subliniat importanța lucrărilor desfășurate și impactul pozitiv pe care acestea îl vor avea asupra comunității locale.

Lucrăm, modernizăm și înfrumusețăm Sectorul 5”, a transmis Piedone, arătându-se încrezător că schimbările planificate vor aduce beneficii majore locuitorilor din sector.

Zona Calea Rahovei va beneficia de transformări semnificative

Edilul a precizat că, în scurt timp, vor fi reparate străzilor și trotuarele. În egală măsură, vor fi plantați arbori noi și vir fi reamenajate spațiile verzi.

Redăm spațiul verde cetățenilor și plantăm noi copaci. Trotuarele și străzile vor fi reparate. Avem echipele mobilizate aici și știu că veți fi mulțumiți de rezultat”, a afirmat Piedone.

Edilul a făcut apel la cetățeni să aibă răbdare în timpul desfășurării lucrărilor și să înțeleagă disconfortul temporar cauzat de utilajele aflate pe teren.

Oferiți-ne doar puțin răgaz și scuzați disconfortul cauzat de utilaje. Aducem civilizația mult așteptată și dorită de locuitorii Sectorului 5!”, a transmis primarul.

Cu toate dificultățile financiare, Piedone a subliniat că lucrările continuă

Chiar și cu bani puțini, noi nu ne oprim. Și fără cotele defalcate de la Guvern, noi continuăm modernizarea Sectorului!”, a precizat edilul, mulțumindu-le constructorilor pentru colaborare și angajamentul arătat în finalizarea proiectelor.

În contextul apropiatelor alegeri, Cristian Popescu Piedone și-a exprimat încrederea în fiul său, Vlad Popescu Piedone, despre care a spus că va continua proiectele începute.

Din noiembrie, noul primar, Vlad Popescu Piedone, duce mai departe toate proiectele! Vă spun, sectorul nostru va deveni mândria Capitalei!”, a adăugat edilul.

Cristian Popescu Piedone: ”Aducem civilizația așteptată și dorită în Sectorul 5”

Nu ne oprim, deși ne este foarte greu. Ne este greu întrucât am vost văduviți de niște sume care veneau de la bugetul de stat. Cu toate acestea, nu ne lăsăm bătuți. În intersecția Calea Rahovei le vom reda trotuarele pietonale cetățenilor.Vom reda spațiul verde cetățenilor. Vom planta noi copaci”, a conclus primarul.

spot_img
Latest news
știri