2.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

Greenpeace Romania: Tánczos Barna mimează interesul pentru mediu

În cadrul unui anunț pe Facebook, reprezentanții Greenpeace Romania au precizat că Ministrul Mediului, Tánczos Barna, dă vina pe societatea civilă pentru managementul deficitar al populației de urși din România.

Dumincă, 6 iunie, ministrul Mediului a afirmat că, fără intervenţia omului, populaţia de urşi, care în acest moment ar putea fi de 8.000-9.000 de exemplare, va creşte zi de zi, an de an, în România.

De asemenea, Tánczos Barna explica și faptul că s-a ajuns în această situaţie după ce, în urmă cu cinci ani, conducerea Ministerului Mediului s-a speriat de presiunea societăţii civile care a cerut interzicerea vânătorii.

Ca răspuns la declarațiile făcute de ministrul Mediului, Greenpeace Romania a mai adăugat că ministerul nu a fost capabil nici până azi să inventarieze populația de carnivore mari din România.

Nu numai că nu știm câți urși mai sunt în pădurile României, dar ministerul nu a demarat niciun studiu cu privire la comportamentul acestor specii, efectele micșorării habitatului natural sau al hrănirii lor la punct fix de către vânători”.

Greenpeace Romania: ”Acțiunile lui Tánczos Barna trădează o mentalitate din secole apuse”

Mai mult, Greenpeace Romania a precizat și faptul că, în ultimii 5 ani, ministerul nici măcar nu a informat comunitățile vizitate de urși despre soluțiile de alternative protejare (altele decât uciderea animalelor sălbatice) și nu a căutat să-i ajute prin cofinanțarea acestora.

Deși pădurile României sunt tăiate într-un ritm amețitor, retrângând habitatul animalelor, Ministerul Mediului a oferit statut de protecție strictă pentru doar 50.000 hectare de pădure, în ultimii 5 ani.

Ministrul Tánczos Barna pare că mimează interesul pentru mediu, însă acțiunile sale trădează o mentalitate din secole apuse, în care omul vedea în viața sălbatică un dușman, iar în natură doar o resursă care trebuie exploatată pentru profit.

Este imposibil ca România să se întoarcă la vânătoarea de trofeu fără încă un infringement de mediu. În lipsa unor studii fundamentate științific, „vânătoarea de prevenție” a speciilor protejate este o crimă de mediu și un mod prost mascat de a ceda lobby-ului vânătorilor”, a concluzionat Greenpeace Romania, pe contul de socializare.

Sursa foto: Greenpeace Romania

spot_img
Latest news
știri