14.6 C
București
joi, 24 octombrie, 2024

Muzeul Antipa promovează pisicile negre, organizând o zi specială dedicată adopției acestora

Și în acest an, reprezentanții muzeului invită iubitorii de pisici să descopere adevărul din spatele superstițiilor legate de pisicile negre

Pe 26 octombrie este Ziua pisicilor negre la Muzeul Antipa, o zi dedicată promovării adopţiei şi eliminării superstiţiilor legate de aceste animale.

Evenimentul include un târg de adopții, organizat de Asociația TNR, mini conferințe și ateliere dedicate simpaticelor feline

Două mini conferinţe vor avea loc de la ora 11:30, respectiv 13:00, susţinute de dr. Alexandru Iftime.

În cadrul acestor conferinţe, vizitatorii vor afla cine face parte din marea familie a pisicilor, precum şi multe curiozităţi şi informaţii interesante despre felinele care trăiesc în sălbăticie, dar şi pe lângă casa omului.

Un atelier de citit poveşti va fi organizat, de la ora 11:00, despre personaje feline îndrăgite, susţinute de specialiştii muzeului.

În intervalul 14:00 – 15:00, Ioana Dedea, profesor şi voluntar al Asociaţiei TNR le va vorbi copiilor despre empatie, comportament felin şi despre acceptare.

La sfârşitul întâlnirii cei mici vor desena, colora pisicuţele lor preferate şi vor primi o mică surpriză din partea asociaţiei TNR.

Între orele 10:00 şi 15:00, reprezentaţii asociaţiei TNR, dedicaţi salvării şi plasării spre adopţie a pisicilor hoinare din Bucureşti, vor fi prezenţi la eveniment.

Reprezentanții Muzeului Antipa: ”Vă invităm sâmbătă la muzeu, să demontăm toate credințele false legate de aceste animale adorabile!”

Deși pe vremuri egiptenii venerau pisicile, indiferent de culoarea lor, iar în Evul Mediu, în multe culturi, pisicile negre erau aducătoare de noroc, bunăstare și fericire, de-a lungul anilor, reputația felinelor închise la culoare a luat o turnură negativă, fiind acuzate de tot ceea ce omul nu își putea explica în mod logic”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.

Pisicile negre au fost adesea învăluite în superstiții, fiind asociate atât cu ghinionul, cât și cu norocul, în funcție de cultură

În Evul Mediu, în Europa, erau adesea considerate semne de vrăjitorie, dar în Marea Britanie și Japonia, ele sunt văzute ca aducătoare de noroc și protecție.

Pisicile negre sunt la fel de prietenoase și afectuoase ca orice altă pisică, iar culoarea lor este dată de o genă specifică.

Din păcate, ele sunt uneori evitate în adăposturi, fiind adoptate mai greu din cauza superstițiilor.

spot_img
Latest news
știri