3.7 C
București
luni, 25 noiembrie, 2024

Păstrăvii uriași din lacurile din Apuseni. Pescarul Vasile Ilea a dezvăluit știința din spatele prinderii unor astfel de exemplare

Chiar dacă mulți au ridicat din sprânceană când au văzut capturile lui Vasile Ilea, crezând că fotografiile sunt editate iar dimensiunea peștilor e supradimensionată, păstrăvii uriași chiar există în lacurile din Munții Apuseni, mai ales în Tarnița, iar Vasile Ilea a venit cu precizări deosebit de importante privitoare la condițiile în care astfel de exemplare pot fi prinse.

Vasile Ilea este supranumit Regele Pescarilor din Munții Apuseni. În repetate rânduri, el a reușit să prindă păstrăvi uriași, de peste un metru lungime, pe care i-a prezentat pe pagina personală de Facebook. Știrea Verde a scris în urmă cu un an despre un exemplar de 97 de centimetri, capturat de Vasile Ilea.

El pescuiește cu precădere pe Lacul Tarnița, acolo unde a și dobândit iscusința de a prinde cei mai mari păstrăvi. Dar nu doar îndemânarea este importantă. Ilea a acordat un interviu pentru Apuseni.info, în care a dezvăluit știința din spatele unor astfel de capturi.

Vasile Ilea: Trebuie să ai un jurnal, în care să notezi de fiecare dată când prinzi un pește relevant. Trebuie să-ți notezi condițiile. Presiune, poziția soarelui, mareea, poziția lunii vântul și multe altele

Pescarul a confirmat și informațiile furnizate de niște scafandri care au intrat în adâncurile Lacului Tarnița.

Vasile Ilea: Acum aproximativ 9 ani am fost cu câțiva profesioniși care căutau în lac un înecat. Aveau un sonar de ultimă generație. Eu eram pe lac la pescuit, m-am apropiat de ei și am văzut la 50 de metri de baraj, la 60 de metri adâncime, un pește cam de un metru și jumătate. L-am identificat cu o precizie de 1-2 cm că era de 1,5 metri pe acel sonar super profesionist.

Și pescuitul este o știință. Capturile mari vin ca urmare a unor notițe pe care fiecare pescar ar trebui să și le ia în mod sistematic despre pescuitul pe care îl face. Dacă ai pescuit 20 de ani și nu ai prins niciun pește mare, ar trebui să te gândești de ce.

De ce sunt păstrăvi uriași în Lacul Tarnița. Vasile Ilea, lucruri mai puțin știute

Vasile Ilea: În ultimii 10-12 ani s-a schimbat foarte mult climatul biologic din lac. Condițiile biologice pentru un pește să crească. Dincolo de temperatură, căldură, anotimp, apă, calitatea apei, suspensie în apă, trebuie material biologic (nota redacției – pești mai mici) pe care păstrăvul să îl poată mânca.

Respectivii pești au fost aduși de rațele sălbatice sau de cormoranii pe care acum îi vedem pe lac, probabil sunt vreo 30 de cormorani pe lac din când în când, și pe picioarele lor probabil că au adus icre de difereți pești, cum ar fi biban, obleți. Există bancuri foarte mari, discutăm de sute de mii de obleți și cu siguranță că asta este hrana lor de zi cu zi.

Obleții sunt niște pești care nu au o viteză mare și nu au o viteză mare pe un segment mare de lungime, doar se zvâcnesc, astfel sunt o pradă relativ ușoară pentru păstrăvii care sigur că da, au altă putere în apă și altă viteză în apă și atunci având hrană multă și trebuind să faci foarte puțin efort pentru procurarea ei, acesta este ingredientul creșterii în dimenziune a păstrăvilor, care nu mai trebuie să facă un efort extrem de mare ca să-și asigure hrana.

spot_img
Latest news
știri