0.9 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

”Urban Up”: Ministerul Energiei lansează un nou program pentru eficiență energetică la blocuri

Asociațiile de proprietari pot accesa finanțare pentru sisteme fotovoltaice și stocare a energiei, cu fonduri de 150 de milioane de lei

Ministerul Energiei a lansat un nou proiect pilot destinat românilor care locuiesc la blocuri. Proiectul, denumit Urban Up, vine în sprijinul asociațiilor de proprietari pentru a îmbunătăți eficiența energetică și pentru a reduce costurile cu energia electrică.

Programul Urban Up, pus în consultare publică de Ministerul Energiei, va fi finanțat din bugetul de stat, având alocate fonduri de 150 de milioane de lei

Acest proiect își propune să ofere asociațiilor de proprietari posibilitatea de a instala sisteme fotovoltaice și instalații de stocare a energiei electrice produse, contribuind astfel la eficientizarea consumului de energie electrică la nivel local. 

Sunt eligibile asociațiile de proprietari, practic, blocurile, pentru a dezvolta sisteme integrate de producere a energiei regenerabile, în regim propriu”, a declarat ministrul Energiei.

Programul Urban Up este gândit să ofere sprijin real asociațiilor de proprietari din toată țara.

Consilierul ministrului Energiei, Adrian Vintilă, a explicat că valoarea nerambursabilă pentru fiecare asociație de proprietari va fi de 100.000 de lei, finanțând un sistem minim de 10 kilowați putere instalată și cu o capacitate de stocare de 50%.

Prin implementarea acestui program, până la 1.500 de blocuri din țara noastră ar putea beneficia de această investiție

Proiectele pilot sunt o bună modalitate prin care putem convinge societatea de utilitatea unei idei sau alteia. Comunitățile energetice sunt un concept care funcționează și funcționează bine în alte state. Este o soluție simplă pentru reducerea facturilor, o soluție pe care ar fi păcat să nu o folosim extins în România. Gândiți-vă, vă rog, la ce însemna o Românie care își asigură necesarul de consum doar din producție internă, în care comunitățile, la nivel micro, ajung să aibă autonomie energetică, în care marile proiecte în domeniu ne asigură independența și securitatea energetică pentru generații. România pe care ne-o dorim cu toții se face cu proiecte și viziune, nu cu vorbe mesianice. Înainte, împreună!” a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

spot_img
Latest news
știri