Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor care se confruntă cu întârzieri în obținerea certificatelor de racordare, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a semnat un proiect de Ordin care propune prelungirea termenului de implementare pentru proiectele din cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023.
Prelungirea termenului pentru beneficiarii Casa Verde Fotovoltaice
Modificările vin ca urmare a dificultăților întâmpinate de beneficiari din cauza întârzierilor în livrarea contoarelor cu dublu sens și emiterii tardive a certificatelor de către distribuitorii de energie.
Astfel, beneficiarii care nu au obținut certificatele necesare pentru decontarea finanțării vor primi o perioadă suplimentară.
De asemenea, pentru cei care au întâmpinat probleme cu instalatori neserioși, proiectul le acordă șase luni suplimentare pentru a schimba furnizorul de servicii.
Ministrul a subliniat că măsurile sunt luate pentru a asigura o implementare corectă și eficientă a programului.
”Pentru românii care au avut ghinionul să colaboreze cu astfel de «țepari », am decis ca, prin acest ordin, să le mai acordăm 6 luni pentru a schimba instalatorul. Primim foarte multe sesizări la minister și ne vom asigura că astfel de instalatori neserioși nu vor mai avea acces la programe de finanțare prin AFM sau MMAP în viitor”, a transmis Mircea Fechet.
Modificările propuse includ:
- Extinderea duratei de implementare a proiectelor la 18 luni pentru beneficiarii care fac dovada solicitării certificatului de racordare în termenul inițial de 12 luni;
- Flexibilizarea condițiilor privind instalatorii, prin permiterea schimbării instalatorului pentru a doua oară, după aprobarea proiectului;
- Prelungirea termenului de implementare la 6 luni pentru beneficiarii care au selectat un alt instalator ulterior aprobării proiectului.