8.9 C
București
sâmbătă, 19 aprilie, 2025

Programul ”Tomata” a fost publicat în Monitorul Oficial

Fermierii pot depune cererile pentru ajutorul de maxim 50.000 de euro până pe 30 mai

Guvernul României a aprobat, în ședința din 3 aprilie, schema ”Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate”, valabilă în perioada 2025-2027.

Actul normativ a fost publicat luni în Monitorul Oficial, iar fermierii care cultivă legume în sere și solarii vor beneficia de sprijin financiar pentru tomate, ardei, castraveți, ceapă verde și alte legume prevăzute în program.

Potrivit hotărârii, beneficiarii vor primi un ajutor de minimis de 1.5 euro pe metru pătrat, echivalentul a 1.500 euro pentru o suprafață de 1.000 mp

Programul are ca scop susținerea fermierilor români și va fi implementat pe o perioadă de trei ani, între 2025 și 2027, cu o valoare totală a resurselor financiare alocate de 342.4 milioane lei pentru anul 2025, scrie G4 Media.

Pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să dețină cel puțin 1.000 mp cultivați cu legume, să respecte standardele de calitate ale producției și să fie înregistrați în Registrul agricol.

Totodată, legumele cultivate trebuie să se încadreze în limitele admise ale reziduurilor de pesticide, iar producția trebuie valorificată prin cooperative, piețe sau direct către comercianți.

Se acordă sprijin financiar de până la 50.000 euro anual pentru legumicultori, pe o perioadă de 3 ani

Potrivit sursei citate, sprijinul financiar va fi acordat anual, în limita unei sume maxime de 50.000 euro pe întreprindere pe o perioadă de 3 ani.

De asemena, pentru 2025, sprijinul se va acorda la cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României la data publicării hotărârii.

Latest news
știri