28.4 C
București
luni, 16 iunie, 2025

Progres SGR: peste 498 de milioane de ambalaje au fost colectate într-o singură lună

Ministrul Mediului anunță un salt uriaș în reciclare: rata a crescut la 74%, iar peste 33.000 de tone de ambalaje SGR au fost deja transformate în materie primă

Potrivit unui nou anunț făcut de Ministrul Mediului, Mircea Fechet, peste 498.3 milioane de ambalaje au fost colectate şi returnate în luna mai.

Ministrul a lăudat progresul SGR, care ”a ajutat România să facă un salt uriaş în ceea ce priveşte reciclarea dozelor din aluminiu”, titrează News.ro.

Prin urmare, s-a ajuns la o rată de reciclare de aproape 74%, faţă de 49% anul trecut.

Programul SGR protejează mediul și aduce România mai aproape de economia verde

Programul ajută la protejarea mediului şi se caută soluţii pentru mediul rural, mai scrie sursa citată.

Potrivit lui Mircea Fechet, cu peste 254.5 milioane PET-uri, 107.5 milioane sticle şi 136.2 milioane doze de aluminiu returnate, luna precedentă se apropie ca nivel de performanţă de august 2024.

În plus, 33.287 tone ambalaje SGR au ajuns în fabricile de reciclare, unde sunt transformate în materie primă, într-un circuit care reduce presiunea asupra resurselor, scade emisiile şi deschide larg uşa economiei verzi în România”, a mai transmis ministrul Mediului din România.

Reţeaua de returnare a ambalajelor se extinde: 177 de noi aparate instalate în luna mai

În egală măsură, Mircea Fechet a ținut să precizeze că harta punctelor automate de returnare s-a extins în luna mai, cu 177 noi RVM-uri active care s-au adăugat la reţeaua naţională.

Brăila, Mureş, Sălaj şi Călăraşi deschid lista judeţelor unde toate sau aproape toate aparatele de returnare funcţionează fără reproş, susţine Fechet.

Latest news
știri