31.2 C
București
joi, 3 iulie, 2025

Prosumatorii cer explicații Guvernului după amenințarea suspendării finanțărilor pentru energie verde

APCE solicită audiență la premierul Ilie Bolojan și ministrul Mediului, avertizând că oprirea sprijinului pentru prosumatori ar afecta tranziția energetică și securitatea energetică a României

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (APCE) cere audienţă la premierul Ilie Bolojan şi ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în contextul declaraţiilor publice recente referitoare la posibila suspendare a programelor de sprijin destinate viitorilor prosumatori din România.

Declarațiile premierului Bolojan stârnesc îngrijorare printre prosumatori și comunitățile interesate de tranziția energetică

Potrivit APCE, declaraţiile făcute de premierul Ilie Bolojan, în data de 27 iunie, privind eventuala stopare a finanţărilor prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) au generat nelinişte în rândul prosumatorilor şi al comunităţilor care îşi doresc să devina prosumatori și astfel să contribuie activ la tranziţia energetică a ţării.

APCE subliniază că prosumatorii reprezintă un element esenţial al viitorului energetic sustenabil, cu multiple beneficii atât pentru reţeaua naţională, cât şi pentru protecţia mediului, dar mai ales pentru reducerea costurilor la importurile de energie. România nu-şi poate produce energia electrică necesară zilnic și recurge la importuri masive, dimineaţa şi seara, scrie Radio Eco Natura.

APCE vrea să clarifice rolul prosumatorilor în îndeplinirea angajamentelor climatice și energetice ale României

Prin această audienţă, Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România îşi propune clarificarea rolului şi contribuţiei reale a prosumatorilor în contextul angajamentelor climatice şi energetice asumate de România la nivel European, a mai transmis sursa citată.

Latest news
știri