19.1 C
București
sâmbătă, 12 iulie, 2025

Valurile de căldură fac ravagii pe glob și împing temperaturile la recorduri istorice

Europa, SUA și China se confruntă cu extreme termice fără precedent, care pun în pericol sănătatea, economia și ecosistemele

Europa de Vest a traversat cea mai fierbinte lună iunie din istorie, fiind lovită de valuri succesive de căldură cu temperaturi considerate „extreme”, a anunțat serviciul european pentru monitorizarea climei, Copernicus.

Valurile de căldură au fost deosebit de intense pe continent, care se încălzește de câteva ori mai rapid decât media globală.

Valul de căldură a lovit sudul Europei cu temperaturi resimțite de până la 48°C

În mai multe țări, temperaturile la suprafața solului au depășit 40 de grade Celsius, ajungând până la 46°C în Spania și Portugalia, potrivit Copernicus, citat de AFP și preluat de Ziare.com.

Portugalia, Spania, Franţa, Italia şi o mare parte din Balcani au înregistrat unele dintre cele mai ridicate temperaturi „resimţite”, care măsoară impactul asupra corpului uman luând în considerare factori precum umiditatea.

Temperaturile maxime resimţite la nord de Lisabona au atins 48C, cu aproximativ 7C peste medie şi asociate cu ”stresul termic extrem”, a declarat Copernicus.

Temperaturile de la suprafaţa mării în vestul Mediteranei au fost „excepţional de ridicate” în cursul lunii, cu aproximativ 5°C peste medie în unele zone, temperaturile atingând un nivel record de 27°C pe 30 iunie.

Temperaturile ridicate ale apei au redus răcirea aerului pe timp de noapte de-a lungul coastelor, au contribuit la creşterea umidităţii şi au dăunat vieţii marine, a declarat Copernicus.

Valul de căldură lovește SUA și China, unde iunie aduce temperaturi record de peste 40°C

Căldura periculoasă a acoperit unele părţi ale Statelor Unite, în timp ce în China, 102 staţii meteorologice au înregistrat cea mai călduroasă zi de iunie din istorie, unele înregistrând temperaturi de peste 40 de grade Celsius, potrivit mass-media de stat.

Conform sursei citate, luna iunie a fost marcată de o serie de fenomene meteorologice extreme în întreaga lume.

România se confruntă cu temperaturi extreme și stres termic accentuat

Sfârșitul lunii iunie a adus temperaturi foarte ridicate în România, accentuând riscul de stres termic — o amenințare majoră pentru sănătate, economie și populațiile vulnerabile.

Platforma InfoClima atrage atenția asupra acestui fenomen, subliniind necesitatea unor măsuri urgente: sisteme de alertă, soluții urbanistice inteligente și strategii de adaptare climatică, în special în regiunile cele mai expuse valurilor de căldură.

Latest news
știri