La începutul secolului al XX-lea, cocorul cu coroană roșie — una dintre cele mai spectaculoase păsări din lume — era considerat dispărut din Japonia. Vânătoarea excesivă și distrugerea zonelor umede reduseseră populația la zero, cel puțin în percepția autorităților. Surpriza a venit în jurul anului 1924, când câteva zeci de exemplare au fost descoperite în zona umedă Kushiro, pe insula Hokkaidō. A fost suficient pentru a declanșa ceea ce avea să devină unul dintre cele mai lungi și mai consecvente programe de salvare a unei specii din istoria conservării globale.
Timp de un secol, Japonia a protejat habitatele umede ale speciei, a interzis complet vânătoarea, a creat programe de hrănire suplimentară pentru iernile aspre și a transformat comunitățile locale în gardieni ai păsării. Cocorul tancho a fost declarat monument natural, iar imaginea sa a fost integrată în identitatea culturală japoneză — de la origami la pictură tradițională. Săptămâna aceasta, Ministerul Mediului din Japonia a făcut anunțul pe care biologii îl așteptau de decenii: cocorul cu coroană roșie a fost scos oficial de pe lista speciilor amenințate. Populația actuală numără 1.927 de exemplare și continuă să crească.
Într-o perioadă în care rapoartele despre pierderea biodiversității domină agenda științifică, povestea cocoului japonez arată că speciile salvate de la dispariție nu sunt doar excepții fericite, ci rezultatul unor decizii politice susținute pe termen lung. Este un model pe care orice țară care se confruntă cu declinul faunei sălbatice — inclusiv România, unde populațiile de sturioni sau de acvilă țipătoare mică sunt în scădere — ar putea să îl studieze.
