Sunt peste 4.000 de construcții ilegale pe litoral, multe dintre ele blocuri cu mai multe etaje, ridicate pe terenuri care, potrivit legii, ar fi trebuit să aparțină statului român. Cifra vine dintr-un raport oficial al unei comisii interministeriale, aprobat și făcut public la începutul anului 2026. Tot din comunicările Ministerului Mediului aflăm și a doua cifră, cea incomodă: numărul demolărilor efective se măsoară în zeci, nu în mii. În martie 2026, ministra Diana Buzoianu anunța 90 de construcții dărâmate. Diferența dintre cele două numere spune mai mult despre statul român decât oricare comunicat de presă.
Ce arată raportul despre construcțiile ilegale de pe litoral
Documentul interministerial pune cifra pe hârtie: peste 4.000 de structuri pe terenuri din zona costieră care ar fi trebuit să rămână în domeniul public. Mecanismul descris în raport este repetitiv. În anii 2000, unele primării au transferat terenuri din apropierea plajelor din domeniul public în cel privat. Odată mutate în privat, terenurile au putut fi vândute mai ușor către persoane fizice și firme.
Cazul devenit simbol al acestei practici este cel al fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, condamnat penal pentru o astfel de operațiune. Detaliul relevant nu e condamnarea, ci ce a urmat după ea: statul nu a recuperat terenul pierdut. Pedeapsa a căzut pe om, nu pe tipar. Terenul a rămas unde ajunsese.
Buzoianu a recunoscut public că raportul „era blocat la sertar” și că „interesele sunt mari”. Formularea e onestă, dar ridică o întrebare pe care comunicatul nu o atinge: dacă raportul exista și era ținut ascuns, cine avea interesul să nu fie publicat și ce s-a întâmplat cu acei oameni? Publicarea unui document e un gest de transparență. Nu e o sancțiune.
Câte construcții ilegale pe litoral au fost demolate, de fapt
Aici se vede distanța dintre anunț și teren. Primele intervenții au avut loc la Năvodari, prezentat de minister drept „caz simbol”. Acolo, peste 80% dintre contractele de închiriere a plajelor nu respectau condițiile, iar Apele Române a decis să nu le mai prelungească. Au urmat demolări. În martie 2026, ministra raporta că „în Năvodari mai există doar o construcție ilegală” – un local al cărui operator a refuzat să demoleze și a mutat cazul în instanță.
La nivel național, bilanțul comunicat de minister în martie 2026 era de 90 de construcții dărâmate, în mare parte beach-baruri și restaurante ridicate direct pe nisip. Buzoianu a explicat de ce tocmai acestea au căzut primele: „Acolo lucrurile sunt un pic mai ușor de realizat.” Sunt structuri ușoare, fără acte solide, fără locatari, fără proprietari care să se apere ani de zile în instanță. Sunt, altfel spus, ținta cu cea mai mică rezistență.
Raportăm deci două numere oficiale, ambele ale ministerului: 4.000+ identificate, sub 100 demolate. Procentul demolat efectiv este de ordinul a 2%. Restul de 98% rămâne în picioare.
De ce blocurile nu vor fi dărâmate
Diferența nu e întâmplătoare. Beach-barul de pe nisip se demolează într-o zi. Blocul cu zece etaje, cu apartamente vândute unor proprietari de bună-credință, cu acte de proprietate, cu ipoteci la bancă, nu. Buzoianu a spus-o direct: fiecare situație „va trebui să fie analizată în instanță”, iar procesele vor dura „cel mai probabil, ani de zile”.
Aici intervine poziția incomodă pe care comunicarea oficială o ocolește. „E treaba instanțelor” este formula prin care ministrul transferă responsabilitatea finală către sistemul judiciar. Juridic, e corect: ministerul nu poate demola un bloc cu sentință de proprietate doar pe baza unui raport administrativ. Dar consecința practică e că structurile mari, cele care ocupă cu adevărat domeniul public valoros, sunt exact cele protejate de propria lor anvergură. Cu cât construcția e mai mare și mai scumpă, cu atât e mai greu de atins.
Se conturează astfel un paradox al aplicării legii pe litoral. Statul lovește unde poate, nu unde trebuie. Demolează ce e ușor de demolat și pasează în instanță ce e greu. Rezultatul vizibil – 90 de structuri dărâmate, fotografii „ca după ciclon” cu terase făcute scrum – creează impresia unei campanii ferme. Fondul problemei, cele 4.000 de construcții pe teren de stat, rămâne neatins.
Ce a mai găsit Garda de Mediu sub plajă
Problema nu e doar una de proprietate. Controalele din 2026 au scos la iveală și un strat de risc concret pentru mediu și sănătate publică. În martie 2026, în zona fostei terase Lujo din Năvodari, inspectorii au descoperit un rezervor de gaz îngropat ilegal, cu o capacitate de 2.600 de litri. Alături, fose septice și țevi care deversau ape uzate direct în mare.
„Românii merită mai mult decât să facă plajă cu fose îngropate ilegal sub ei”, a declarat Buzoianu. Afirmația e greu de contestat. Ea arată însă și cât de adânc merge problema: nu vorbim despre câteva umbrele puse strâmb, ci despre infrastructură ascunsă, instalată în ani de zile, sub ochii unor instituții care fie nu au văzut, fie nu au vrut să vadă. Un rezervor de gaz de 2.600 de litri nu apare peste noapte și nu se îngroapă fără ca cineva, undeva, să fi semnat sau să fi închis ochii.
Cine pierde și cine câștigă
Cetățeanul pierde de două ori. O dată, pentru că zone întregi de coastă, care prin lege sunt bun public, au ajuns închise, betonate sau exploatate privat. A doua oară, pentru că recuperarea lor – acolo unde se va întâmpla – va trece prin procese lungi, plătite din bani publici, cu rezultat incert.
Câștigă, deocamdată, cei care au construit și au vândut. Tiparul descris în raport – transfer din public în privat, apoi vânzare – și-a produs deja efectele. Banii au fost încasați acum mulți ani. Eventualele anulări în instanță vor lovi adesea cumpărători de bună-credință, nu pe cei care au inițiat schema.
Comparativ, demolarea construcțiilor ilegale de pe litoral seamănă cu situația gropilor de gunoi neconforme din interiorul țării: se anunță controale, se aplică amenzi vizibile, se publică rapoarte – iar problema de fond, depozitul în sine sau blocul în sine, rămâne pe loc. Anunțul ține locul rezolvării.
Ministerul promite că va continua controalele „până când totul este în regulă”. Pentru beach-baruri, termenul a venit repede. Pentru cele câteva mii de construcții grele de pe domeniul public, „în regulă” înseamnă, deocamdată, un dosar deschis și o sentință amânată. Iar litoralul rămâne, în mare parte, exact așa cum era.
