Microplasticele din aer nu sunt doar particule purtate de vânt. Ele pot interacționa cu radiația solară și cu căldura emisă de Pământ. O modelare nouă estimează că, în condiții considerate plauzibile pentru atmosfera reală, efectul lor radiativ direct poate fi pozitiv. Valoarea centrală calculată este de +42,1 ± 4,62 miliwați pe metru pătrat, pentru o concentrație globală medie la suprafață de 3,99 particule pe metru cub. Semnul pozitiv indică încălzire, nu răcire. Rezultatul diferă puternic de primele estimări publicate în 2021. Noile calcule includ mai bine culoarea particulelor, dimensiunea lor și distribuția verticală. Microplasticele colorate absorb mai multă radiație decât cele nepigmentate. Cercetarea nu spune că plasticul din aer este un motor climatic comparabil cu dioxidul de carbon. Arată că efectul poate fi suficient de mare pentru a merita inclus în evaluările climatice.
Microplasticele din atmosferă pot încălzi sau răci, în funcție de proprietăți
Particulele atmosferice pot modifica bilanțul energetic al planetei. Unele reflectă radiația și produc un efect de răcire. Altele absorb energie și favorizează încălzirea.
Microplasticele nu sunt identice. Ele diferă prin dimensiune, formă, culoare și compoziție chimică. Aceste caracteristici schimbă interacțiunea cu lumina.
Noua estimare a efectului radiativ al microplasticelor din aer a testat mai multe scenarii. Rezultatele variază de la -3,28 la +46,7 miliwați pe metru pătrat.
Intervalul arată cât de mult depinde rezultatul de ipotezele folosite. Distribuția particulelor în atmosferă contează la fel de mult ca numărul lor.
Plasticul aruncat pe sol poate ajunge suficient de sus încât problema lui să nu mai fie doar poluarea, ci și energia atmosferei.
Noul calcul ajunge la +42,1 miliwați pe metru pătrat
Scenariul considerat mai apropiat de condițiile reale folosește un amestec de particule colorate. El include și o distribuție realistă a dimensiunilor.
Microplasticele nu sunt răspândite uniform prin troposferă. Modelul folosește un set nou de date privind emisiile și distribuția spațială.
Pentru acest scenariu, efectul radiativ global mediu a fost estimat la +42,1 miliwați pe metru pătrat. Incertitudinea raportată este ±4,62 miliwați pe metru pătrat.
Valoarea pornește de la o concentrație medie globală la suprafață de 3,99 particule pe metru cub. În realitate, concentrațiile locale pot fi mult mai mari sau mai mici.
Ordinul de mărime este comparabil cu contribuția unor specii atmosferice evaluate în rapoartele climatice. Asta nu înseamnă că microplasticele egalează impactul gazelor cu efect de seră majore.
De ce estimarea din 2026 este diferită de cea din 2021
Prima evaluare a efectului radiativ direct al microplasticelor avea foarte puține date disponibile. Unele proprietăți au trebuit simplificate.
Între timp au apărut măsurători noi despre concentrații, dimensiuni și transport atmosferic. Au apărut și date spectrale pentru plastice colorate.
Culoarea este importantă deoarece pigmenții schimbă absorbția luminii. O particulă închisă la culoare nu se comportă optic precum una transparentă.
Și altitudinea contează. Aceeași concentrație distribuită aproape de sol poate produce alt efect decât particulele ridicate mai sus în troposferă.
Analiza vizează efectul radiativ direct în cer senin. Nu include complet toate interacțiunile cu norii sau schimbările produse după depunerea pe zăpadă și gheață.
România nu poate măsura problema doar prin praful urban clasic
Microplasticele atmosferice provin din mai multe surse. Uzura anvelopelor, textilele sintetice și degradarea deșeurilor pot contribui la particulele transportate prin aer.
Ele pot călători la distanțe mari. Prezența lor nu se limitează la orașe sau la apropierea depozitelor de deșeuri.
Microplasticele detectate în apa subterană din jurul activităților industriale arată deja cât de ușor poate poluarea cu plastic să treacă între compartimentele mediului. Atmosfera este încă o rută.
Pentru România, lipsesc serii naționale ample despre microplasticele din aer. Fără măsurători locale, contribuția nu poate fi calculată serios pentru București sau alte regiuni.
Aceasta este și limita mare a modelării globale. Estimarea depinde de datele disponibile despre emisii și concentrații, iar aceste date rămân inegale geografic.
Forcingul calculat este foarte mic în comparație cu efectul climatic acumulat al dioxidului de carbon. Asta trebuie păstrat în proporție. Importanța lucrării vine din altă parte. Microplasticele nu erau tratate, până recent, ca o categorie relevantă pentru bilanțul radiativ global. Dacă încărcarea atmosferică va crește odată cu producția și deșeurile din plastic, contribuția lor poate deveni mai importantă. Pentru asta sunt necesare măsurători mult mai bune ale concentrațiilor reale din atmosferă. Fără ele, incertitudinea modelului rămâne importantă.
Pe termen climatic, cercetarea adaugă o categorie nouă într-un bilanț deja complex. Plasticul poate afecta ecosisteme, sănătatea și ciclurile chimice. Acum apare și posibilitatea unui efect radiativ măsurabil.
Un fragment de plastic din aer este minuscul. Înmulțit cu miliarde de particule și ridicat prin troposferă, el intră însă într-o ecuație în care fiecare particulă interacționează cu lumina.
