Sub pământul înghețat al Arcticii există o arhivă de plante și animale moarte, conservată timp de sute sau mii de ani. Când solul se dezgheață, arhiva începe să putrezească. Din ea ies dioxid de carbon și metan.
Permafrostul conține de aproximativ trei ori mai mult carbon decât se află acum în atmosferă. Arctica se încălzește de aproximativ patru ori mai repede decât media planetei, iar dezghețul transformă o parte din acest rezervor în gaze cu efect de seră. Două estimări discutate de oamenii de știință indică un aport suplimentar de aproximativ 0,25°C la încălzirea globală până în 2100.
Investigația Associated Press asupra dezghețării permafrostului arctic arată că schimbarea nu mai este o ipoteză îndepărtată. Metanul iese deja din sol, iar terenul se prăbușește în zone întinse.
Întrebarea este cât de mult poate modifica permafrostul calculele climatice. Răspunsul este incomod: nu înlocuiește emisiile produse de oameni, dar adaugă o sursă de încălzire care devine tot mai greu de oprit.
Permafrostul arctic păstrează de trei ori carbonul aflat în atmosferă
Permafrost înseamnă teren care rămâne înghețat cel puțin doi ani consecutivi. În multe regiuni arctice, această stare a durat secole sau milenii.
Temperatura scăzută a încetinit descompunerea materiei organice. Plantele și animalele moarte au rămas practic depozitate în sol.
Încălzirea schimbă mecanismul. Microorganismele pot descompune materia organică după dezgheț, eliberând dioxid de carbon în condiții cu oxigen și metan în anumite medii saturate cu apă.
Metanul este mult mai eficient decât CO₂ în captarea căldurii pe termen scurt. Dioxidul de carbon rămâne însă mult mai mult timp în sistemul climatic.
Problema nu este că tot carbonul din permafrost va ajunge în atmosferă. Problema este dimensiunea rezervorului: chiar și o fracțiune poate conta climatic.
Arctica trece de la absorbția carbonului la eliberarea lui
Timp de mii de ani, ecosistemele reci au funcționat ca un depozit. Vegetația absorbea carbon, iar temperaturile reduse încetineau revenirea lui în atmosferă.
Oamenii de știință citați de Associated Press arată că acest echilibru s-a modificat. În unele evaluări, regiunea arctică a trecut de la absorbant net la sursă de gaze cu efect de seră.
Aceasta este o buclă de feedback climatic. Arderea cărbunelui, petrolului și gazelor încălzește planeta. Încălzirea dezgheață permafrostul. Permafrostul eliberează alte gaze cu efect de seră, care adaugă încălzire.
Punctele de basculare climatică și rolul permafrostului arată de ce asemenea feedbackuri sunt urmărite atent: ele pot continua după ce mecanismul inițial a fost declanșat.
Carbonul ars astăzi poate deschide un depozit pe care natura l-a ținut închis mii de ani.
Încălzirea suplimentară poate ajunge la aproximativ 0,25°C
Două estimări discutate de specialiști indică faptul că emisiile rezultate din permafrost ar putea adăuga până la sfârșitul secolului aproape un sfert de grad Celsius peste încălzirea produsă direct de combustibilii fosili.
Separat, o evaluare recentă estimează că emisiile induse de încălzire, care includ permafrostul, incendiile și schimbările din zone umede și lacuri, ar putea majora încălzirea cu aproximativ 20% până în 2100.
Diferența pare mică numai dacă este privită ca număr izolat. Politicile climatice încearcă să limiteze fiecare zecime de grad deoarece efectele cresc progresiv, iar pragurile ecologice nu sunt distribuite uniform.
Specialiștii avertizează și asupra unei probleme metodologice. Unele scenarii și discuții politice privind încălzirea viitoare nu includ complet emisiile provenite din dezghețarea permafrostului.
Asta înseamnă că bugetul climatic real poate fi mai strâns decât pare.
Dezghețul nu afectează numai clima, ci și terenul pe care sunt construite orașe și conducte
Permafrostul nu este doar un depozit de carbon. Este și fundație.
În Alaska, Canada și Siberia, clădiri, drumuri și conducte au fost construite pe teren considerat stabil. Când gheața din sol se topește, volumul și structura terenului se schimbă.
Rezultatul poate fi tasarea, deformarea drumurilor și apariția unor depresiuni sau prăbușiri. O echipă citată de AP a identificat cu ajutorul sateliților peste 40.000 de astfel de forme de degradare în Arctica.
Relevanța pentru România nu vine din existența unui permafrost arctic propriu. Vine din temperatură. Carbonul eliberat în Alaska sau Siberia intră în aceeași atmosferă care determină valurile de căldură, seceta și extremele climatice din Europa.
Permafrostul nu este o sursă care poate fi oprită cu un robinet. Odată dezghețat, materia organică începe un proces biologic.
Gheața care se topește în solul Arcticii nu ridică doar nivelul unei bălți. Ridică și temperatura lumii.
