12.7 C
București
luni, 14 octombrie, 2024

Luna Pădurii: desene și fotografii cu pădurea defrișată din România

La Muzeul de Ştiinţele Naturii începe proiectul de educaţie muzeală “Pădurea verde - Pădurea neagră”, în cadrul căruia se vor realiza desene, colaje, fotografii, și eseuri, tema centrală fiind pădurea verde ori pădurea neagră

Luna Pădurii nu este menționată în niciun calendar fizic, dar perioada dintre 15 martie – 15 aprilie este marcată ca luna în care ar trebui să ne aduceam aminte despre rolul și importanța pădurii, despre echilibru și despre lipsa de apărare a naturii în fața drujbelor.

La Muzeul de Ştiinţele Naturii începe proiectul de educaţie muzeală “Pădurea verde – Pădurea neagră”, în cadrul căruia se vor realiza desene, colaje, fotografii, și eseuri, tema centrală fiind pădurea verde ori pădurea neagră, transmite Monitorul de Suceava.

Luna Pădurii, celebrată la Muzeul de Științele Naturii

Există pădurea verde, cea care aparține naturii și există un revers: pădurea neagră, sau locul care rămâne în urma defrișărilor.

Conceptul de pădure verde se referă la pădurea veselă, plină de vegetaţie, de plante şi animale, în care respiri aer curat, iar cel de pădure neagră, pădurea defrişată, plină de gunoaie, în care copacii sunt atacaţi de boli”, au transmis reprezentanții instituției.

Astfel, va începe o campanie prin care copiii sunt invitați să deseneze, să coloreze sau să facă colaje cu tema pădurii vesele sau triste, așa cum și-o imaginează fiecare.

Arta păstrează pădurea intactă și tot arta reprezintă un semnal de alarmă

Campania nu are limite atunci când vine vorba de artă și impactul acesteia în educație. Prin această metode sunt invitați și cei care iubesc fotografia să trimită imagini surprinse cu pădurea verde sau cu cea pe care omul a distrus-o atunci când a făcut focul sau a lăsat gunoaie.

Pentru cei care iubesc scrisul, pot trimite un scurt eseu în care să ne povestească cum își doresc să arate pădurea.

Toate creațiile și gândurile voastre le aşteptăm în perioada 1-15 martie 2021, la standul Muzeului de Științele Naturii, pe messenger-ul paginii noastre de facebook sau pe adresa de mail muzeu.naturale@muzeulbucovinei.ro”, au mai adăugat reprezentanții.

Desenele și poveștile vor fi expuse într-o expoziţie – concurs, în perioada 15 martie – 15 aprilie 2021, vizitatorii muzeului fiind cei care vor vota cel mai bun desen, cea mai bună fotografie şi cel mai bun eseu.

spot_img
Latest news
știri