O cifră poate suna ca o victorie și ca un avertisment în aceeași zi. Columbia spune că ultimii patru ani au adus cea mai mică pierdere de pădure din două decenii. Totuși, defrișările în Columbia au crescut în 2025 față de anul precedent.
Țara a pierdut 119.483 de hectare de pădure în 2025. Suprafața este cu 31% sub nivelul de referință din 2021, dar depășește cele 113.608 hectare pierdute în 2024.
Defrișările în Columbia au scăzut sau au crescut?
Ambele afirmații sunt adevărate. Rezultatul depinde de anul ales pentru comparație.
Față de 2021, pierderea din 2025 este mai mică cu 31%. Guvernul și-a depășit pentru al patrulea an consecutiv ținta de reducere anuală cu 20% față de reperul stabilit.
Față de 2024, suprafața distrusă este mai mare. Diferența depășește 5.800 de hectare. Este o creștere care nu anulează progresul pe termen mai lung, dar arată că direcția nu este stabilă.
Bilanțul pădurilor din Columbia folosește astfel două perspective. Seria 2022–2025 arată mai bine decât perioada anterioară. Ultimul an arată însă o deteriorare față de 2024.
Pentru cititor, întrebarea esențială nu este care titlu este corect. Întrebarea este dacă reducerea poate fi menținută.
Amazonul columbian nu a urmat povestea optimistă
În regiunea amazoniană a Columbiei au fost defrișate 77.805 hectare în 2025. În 2024, pierderea fusese de 77.124 de hectare.
Diferența este mică procentual, dar importantă ecologic. Amazonul concentrează o mare parte din biodiversitatea țării și influențează circulația apei, clima locală și stocarea carbonului.
Într-o pădure tropicală, un hectar nu înseamnă doar arbori. Include sol, ciuperci, insecte, păsări, mamifere și legături ecologice care nu pot fi reconstruite prin simpla plantare a unor puieți.
Zonele cu cele mai mari pierderi au inclus Cartagena del Chairá, Mapiripán, San Vicente del Caguán și Calamar. Aceste puncte arată că defrișarea se concentrează în frontiere agricole și regiuni unde controlul terenului este slab.
Cine taie pădurea în Columbia?
Principalii factori identificați sunt acapararea terenurilor pentru creșterea bovinelor și infrastructura construită fără planificare. Culturile ilicite nu apar drept cauza dominantă în bilanțul pentru 2025.
Mecanismul începe adesea cu un drum. Accesul permite tăierea, ocuparea terenului și aducerea animalelor. Pădurea este arsă sau curățată, apoi parcela devine dovadă informală că terenul este „folosit”.
Creșterea bovinelor poate funcționa ca metodă de control al proprietății, nu doar ca activitate agricolă. Câteva animale ținute pe o suprafață mare legitimează ocupația și cresc valoarea terenului.
Infrastructura neplanificată amplifică fenomenul. Un drum deschide accesul pentru alte drumuri, așezări și exploatări. Defrișarea nu mai apare ca o pată izolată, ci ca o rețea care fragmentează pădurea.
Pădurea nu este pierdută numai când cade ultimul copac. Începe să dispară când primul drum transformă interiorul într-o margine.
Parcurile naționale au avut un rezultat mai bun
În sistemul parcurilor naționale, suprafața defrișată a scăzut cu 19%, de la 11.544 la 9.388 de hectare. Reducerea sugerează că protecția, monitorizarea și intervenția pot produce rezultate.
Totuși, aproape 9.400 de hectare pierdute într-un singur an rămân o presiune majoră. Statutul de parc nu oprește automat ocuparea terenului, incendiile sau drumurile ilegale.
Ariile protejate au nevoie de personal, acces la imagini satelitare și capacitatea de a interveni după primele semne. Dacă autoritățile ajung după ce terenul a fost transformat în pășune, recuperarea devine mult mai dificilă.
Monitorizarea trebuie urmată de clarificarea proprietății. O alertă de defrișare care nu produce anchetă, sancțiune sau refacere rămâne un punct roșu pe hartă.
Ce poate învăța România din jocul anilor de referință?
România nu are pădure amazoniană, dar folosește aceeași armă statistică: alegerea reperului. O suprafață poate crește față de un an foarte slab și poate scădea față de anul anterior.
Inventarele forestiere, autorizațiile și imaginile satelitare trebuie citite împreună. O creștere a suprafeței împădurite nu spune automat ce calitate au pădurile, câți arbori bătrâni au rămas sau cât de fragmentate sunt habitatele.
Un hectar de plantație tânără nu înlocuiește imediat un hectar de pădure matură. Poate conta în statistica suprafeței, dar oferă alte servicii ecologice și altă biodiversitate.
Bilanțurile publice ar trebui să compare mereu cel puțin trei repere: anul anterior, o medie pe termen lung și ținta oficială. Astfel, progresul real nu este ascuns, dar nici împachetat ca succes definitiv.
Columbia a redus pierderile față de 2021 și merită să păstreze acest câștig. Amazonul arată însă că o perioadă bună nu garantează o tendință sigură.
Când pădurea este măsurată doar prin cifra care arată cel mai bine, primul lucru defrișat este contextul.
