O pompă scoate apă dintr-un puț pentru irigații. Contorul electric măsoară energia consumată, iar emisiile asociate acelei energii pot fi calculate. Există însă și o componentă mai greu de văzut: emisiile din pomparea apei subterane pot proveni chiar din carbonul dizolvat în apa extrasă.
O evaluare națională pentru Mexic arată că exploatarea apelor subterane trebuie privită ca o problemă comună de apă, energie și climă. Când acviferele sunt golite intensiv, pompele consumă mai multă energie, iar bicarbonatul transportat la suprafață poate elibera dioxid de carbon.
Emisiile din pomparea apei subterane au două surse
Analiza publicată în Communications Earth & Environment pe 29 august combină modificările rezervelor de apă detectate prin satelit cu nivelurile de bicarbonat și energia necesară extracției.
Prima componentă este intuitivă. Pompele au nevoie de electricitate sau combustibil. Pe măsură ce nivelul apei scade, aceeași cantitate trebuie ridicată de la o adâncime mai mare, ceea ce poate crește consumul energetic.
A doua componentă este chimică. Apa subterană poate conține bicarbonat rezultat din interacțiunea apei cu rocile și solul. Odată extrasă și expusă altor condiții de presiune și chimie, o parte din carbon poate fi eliberată către atmosferă.
În Mexic, cele mai mari emisii estimate apar în state precum Chihuahua, Sonora, Zacatecas, Guanajuato și San Luis Potosí, unde extracția intensă coincide cu concentrații ridicate de bicarbonat.
Un puț poate scoate la suprafață două resurse simultan: apa de care avem nevoie și carbonul pe care nu îl vedem.
De ce un acvifer care scade consumă tot mai multă energie
Energia necesară pompării este legată de diferența de nivel pe care apa trebuie să o parcurgă. Dacă oglinda acviferului coboară, pompa trebuie să lucreze mai mult pentru aceeași cantitate livrată la suprafață.
În agricultură, efectul poate deveni circular. Seceta crește nevoia de irigare. Fermierii pompează mai mult. Rezervele subterane se reduc. Costul energetic al pompării crește. Dacă energia provine din combustibili fosili, cresc și emisiile.
În același timp, apa subterană se reîncarcă lent în multe regiuni. Câțiva ani cu precipitații bune nu refac automat volumele extrase în perioade lungi.
ȘtireaVerde a explicat deja de ce pânza freatică poate răspunde cu întârziere la secetă și precipitații. Noua cercetare adaugă costul climatic al exploatării la această ecuație.
Ce înseamnă pentru irigații și pentru România
Rezultatele din Mexic nu pot fi transformate într-o estimare pentru România. Geologia, concentrațiile de bicarbonat, adâncimea puțurilor, mixul energetic și volumul pompat sunt diferite.
Mecanismul este însă relevant. Agricultura românească folosește atât ape de suprafață, cât și surse subterane, iar în zonele afectate de secetă presiunea asupra puțurilor poate crește.
Pentru un bilanț corect, consumul de apă nu ar trebui evaluat doar în metri cubi. Contează energia necesară extracției, viteza de reîncărcare a acviferului și chimia apei.
Aici apare o implicație importantă pentru proiectele de irigare. Un sistem eficient la nivelul plantei poate rămâne ineficient dacă apa este pompată de la adâncimi foarte mari cu energie intensivă în carbon.
Apa și clima nu mai pot fi contabilizate separat
Politicile publice tratează frecvent emisiile de carbon într-un capitol și resursele de apă în altul. Studiul mexican arată de ce separarea poate rata o parte din bilanț.
Pompe mai eficiente, electricitate cu emisii reduse, irigare de precizie și limitarea supraexploatării acviferelor pot acționa asupra aceleiași probleme din direcții diferite.
Mai există și beneficiul economic. Energia economisită prin menținerea nivelurilor acviferelor și reducerea volumelor inutile înseamnă costuri mai mici pentru agricultori și operatorii de apă.
Pentru România, unde seceta transformă apa subterană într-o rezervă tot mai importantă, această legătură merită introdusă în planificare înainte ca puțul să devină ultimul răspuns la fiecare vară uscată.
Apa de sub pământ pare izolată de atmosferă. În realitate, energia folosită pentru a o aduce la suprafață și carbonul pe care îl transportă pot lega direct acviferul de bilanțul climatic.
