O centură forestieră întinsă printr-un teritoriu arid poate arăta pe hartă ca o soluție simplă: plantezi copaci între terenurile fertile și deșert, iar vegetația oprește degradarea solului. Zidul verde din Algeria arată însă de ce realitatea ecologică este mult mai dificilă. Proiectul numit oficial Green Dam sau Barrage Vert a mizat masiv pe pinul de Alep. După decenii, monocultura s-a lovit de paraziți, mortalitate și condiții climatice pentru care multe plantații nu fuseseră pregătite.
O analiză publicată pe 29 august reconstruiește acum problema pornind de la o întrebare pragmatică: dacă Algeria vrea să restaureze această barieră forestieră, ce specii vor mai avea condiții favorabile nu doar astăzi, ci și într-un climat viitor mai cald și mai uscat?
Zidul verde din Algeria nu poate fi refăcut cu o singură specie
Proiectul algerian a fost creat pentru a reduce deșertificarea, eroziunea solului și pierderea vegetației în zona aridă care traversează nordul țării de la est la vest. Nu trebuie confundat cu inițiativa panafricană Great Green Wall, deși logica generală este asemănătoare: vegetația devine infrastructură împotriva degradării terenurilor.
Problema majoră a vechii strategii a fost dependența de plantații dominate de Pinus halepensis, pinul de Alep. Atunci când suprafețe mari sunt ocupate de aceeași specie, aceeași vulnerabilitate biologică se repetă pe mii de hectare. Un parazit, o boală sau un episod climatic extrem nu mai întâlnește un mozaic de rezistențe diferite, ci aceeași gazdă repetată.
Modelarea publicată în Scientific Reports a analizat 20 de specii lemnoase native din Africa de Nord. Distribuția lor potențială a fost calculată pentru clima actuală și pentru două scenarii viitoare, SSP3-7.0 și SSP5-8.5.
O pădure plantată repede poate arăta verde înainte să devină rezilientă. Diferența apare abia când vin seceta, focul și dăunătorii.
Două specii apar potrivite pe aproape întreaga centură
Modelele au împărțit zona Green Dam în trei regiuni ecologice — sudică, estică și nordică — în funcție de speciile care își păstrează condițiile favorabile atât în prezent, cât și în scenariile climatice viitoare.
Două plante ies în evidență pentru utilizare pe întreaga centură: Juniperus oxycedrus, ienupărul roșu, și Pistacia lentiscus, arbust mediteranean cunoscut pentru toleranța la condiții uscate. Ideea nu este ca acestea să devină următoarea monocultură, ci să fie integrate într-un amestec adaptat fiecărei regiuni.
O a treia specie are un rol diferit. Pistacia atlantica, fisticul de Atlas, este recomandată pentru inflamabilitatea mai redusă și pentru capacitatea de a diversifica structura habitatului.
Această caracteristică devine importantă deoarece evaluarea identifică un risc ridicat de incendii în centura forestieră. Temperaturile mari și precipitațiile reduse creează condiții în care o plantație proiectată numai pentru supraviețuirea la secetă poate rămâne vulnerabilă la foc.
Împădurirea nu este același lucru cu restaurarea unui ecosistem
Experiența Algeriei atacă una dintre cele mai persistente confuzii din politica de mediu. Numărul copacilor plantați este ușor de comunicat. Mult mai greu este să măsori câți supraviețuiesc după zece sau douăzeci de ani, câtă biodiversitate susțin și cum răspund la secetă, incendiu sau boli.
O plantație omogenă poate avea inițial o rată bună de prindere și totuși să fie fragilă. Diversitatea speciilor distribuie riscul. Unele rădăcini ajung mai adânc, altele folosesc apa diferit, perioadele de creștere nu coincid perfect, iar răspunsul la insecte și boli nu este identic.
ȘtireaVerde a documentat deja faptul că pădurile naturale pot reacționa diferit la combinația dintre secetă și caniculă față de plantații. Lecția algeriană împinge aceeași idee spre politicile de împădurire: suprafața plantată spune doar o parte din poveste.
Ce poate învăța România din experimentul Algeriei
România nu are aceeași climă și nu construiește o barieră forestieră la marginea Saharei. Are însă programe mari de împădurire, terenuri degradate, zone afectate de secetă și un climat care se modifică rapid.
În sudul și estul țării, alegerea speciilor pentru următoarele decenii nu mai poate fi bazată exclusiv pe clima istorică. Arborele plantat astăzi trebuie să suporte condițiile din 2040, 2050 sau 2060, când precipitațiile, temperaturile extreme și incendiile pot avea altă distribuție.
Asta schimbă și sensul unei ținte de împădurire. Un hectar nu reprezintă automat un hectar de ecosistem funcțional. Contează originea materialului forestier, diversitatea, compatibilitatea cu solul, rezistența la foc și capacitatea de regenerare.
Algeria a încercat să construiască un zid împotriva deșertului. După decenii, lecția cea mai valoroasă nu este despre cât de înalt trebuie să fie zidul, ci despre faptul că natura rezistă mai bine atunci când nu este construită dintr-o singură piesă.
