6.5 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

Șoferii care au luat Paracetamol sau Nurofen ar putea să nu mai aibă voie să conducă

Declic: ”În timp ce marii traficanți sunt lăsați să-și facă nestingheriți afacerile cu droguri, politicienii ies public la vânătoare de consumatori de sirop de tuse”

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, vrea să propună o lege prin care să le interzică șoferilor să conducă după ce iau Paracetamol, Nurofen sau tratamente pentru ADHD ori depresie.

De câteva luni, membrii Declic, împreună cu medici, cu psihiatri și experți în lupta antidrog, au tras mai multe semnale de alarmă referitoare la acest subiect.

Declic: ”Totul a culminat cu declarația lui Predoiu, viceprim-ministru și ministru de Interne, că ar fi mai bine să interzică siropul de tuse, sprayul de nas și medicamentele pentru răceală la volan”

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și ministra Justiției, Alina Gorghiu, nu doar că refuză orice dialog real cu specialiștii, ci par că vor să facă exact pe dos. În loc să admită că există un vid legislativ în România și că trebuie introduse limite clare, așa cum au toate țările europene, politicienii noștri încearcă să întărească aberația că medicamentele inofensive la volan sunt rele. Totul, ca să câștige capital electoral mimând lupta cu traficanții de droguri”, se arată în textul unei noi petiții.

Declic: ”Ministrul, care a recunoscut că a pierdut lupta cu drogurile, a pornit acum o campanie împotriva șoferilor care iau medicamente obișnuite”

Ele nu influențează negativ comportamentul la volan, dar asta nu îl oprește pe ministru să îi considere infractori pe șoferii cu urme de substanțe psihoactive în sânge. Nu putem accepta această nedreptate”, au transmis inițiatorii petiției.

În aceste condiții, mai mulți medicii psihiatri atrag atenția că sunt pacienți care au renunțat deja la tratament ca să poată conduce, de frica testelor din trafic făcute de poliție.

Petiția care protejează șoferii responsabili poate fi semnată aici

Dacă nu acționăm acum și nu le cerem o lege care să protejeze șoferii responsabili, ne vom trezi că ne interzic explicit să conducem dacă suntem răciți, ne doare capul sau luăm un tratament pentru o boală cronică”, au mai punctat membrii Declic.

Declic cere introducerea în legislație a unor limite clare de la care să fie incriminat condusul sub influența substanțelor interzise, care să le ofere predictibilitate șoferilor.

Doar așa, șoferii care iau tratamente ce nu le afectează șofatul nu vor mai fi acuzați pe nedrept că au condus sub influența drogurilor.

De asemenea, petiția cere reglementarea modului de sancționare a șoferilor care consumă etnobotanice. În prezent, poliția nu îi poate pedepsi, pentru că aparatele Drager nu depistează etnobotanicele.

spot_img
Latest news
știri