Noua: platformă dedicată educației de mediu și în România

Noua.info contribuie la promovarea unei noi generații de consumatori informați

Poluarea aerului și a apelor, creșterile mari de temperatură, defrișarea pădurilor, toate acestea au efective negative asupra sănătății și bunăstării umane, contribuind inclusiv la creșterea riscului morții premature.

În acest context s-a născut și ideea platformei editoriale noua, site dedicat educației de mediu în România, care reprezintă totodată proiectul asociației Oricum, potrivit știri.ong.

Educația de mediu ne ajută să înțelegem modul în care deciziile și acțiunile noastre afectează mediul înconjurător

România nu dispune, la momentul actual, de suficiente resurse care să ajute părinții și copiii să devină cetățeni informați atunci când se pune problema abordării subiectului educației de mediu.

Cu toate astea, interesul pentru teme precum deșertificarea, defrișarea pădurilor și pierderea biodiversității, poluarea apelor și a aerului a crescut, potrivit mai multor studii realizate la nivel național.

Discuțiile pe astfel de subiecte îi ajută mai ales pe cei tineri să-nțeleagă modul în care deciziile și acțiunile lor afectează mediul înconjurător, respectiv să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare ca să poată lua măsuri responsabile pentru a păstra mediul sănătos și durabil pentru viitor.

Tocmai asta își propune noua: să încurajeze părinții și copiii să devină cetățeni informați, curioși și responsabili în ceea ce privește consumul și mediul înconjurător prin facilitarea de conținut educațional, adaptat vârstei și contextului local.

„Atunci când am devenit mamă mi-am dat seama că nu sunt suficient de informată despre unul dintre cele mai importante subiecte: criza climatică. Iar a recunoaște că nu știi este cel mai bun pas de plecare într-o experiență de învățare.

Așa s-a născut ideea noua, unde ne-am propus să discutăm cu experți de mediu, să promovăm activitatea extraordinară a ONG-urilor de specialitate din România, să cercetăm și conectăm informațiile existente și să le punem la dispoziția altor adulți care, ca și mine vor să fie echipați pentru una dintre cele mai importante conversații pe care le vor avea cu noua generație”, a declarat Sabina Baciu, coordonatoarea proiectului, potrivit sursei deja citate.

Ce oferă platforma dedicată educației de mediu publicului român

Noua.info și-a propus să scrie pentru binele planetei, astfel că platforma va găzdui articole pe subiecte de tipul cum afectează lanțul agroalimentar mediul înconjurător, interviuri cu experți de mediu și oameni de știință, dar va căuta totodată să promoveze activitatea ONG-urilor de specialitate din România.

În acest mod, asociația Oricum speră să ajute câți mai mulți curioși să se protejeze mai bine de riscurile pentru sănătate cauzate de schimbările climatice și de alte pericole de mediu, contribuind astfel și la îmbunătățirea, respectiv susținerea biodiversității.