3.3 C
București
joi, 19 decembrie, 2024

„Sfaturi” pentru reciclarea deșeurilor, pe internet, de la Ministerul Mediului. În satele României, nu există nici măcar energie electrică

Ministerul Mediului consideră că internetul a ajuns în întreaga țară, astfel încât să posteze sfaturi pentru reciclarea deșeurilor doar prin intermediul rețelelor de socializare

România este una dintre țările care reciclează cel mai puțin, mai ales deșeurile care conțin plastic, așa cum StireaVerde a mai relatat. Cu toate acestea, Ministerul Mediului, reprezentat de Barna Tánczos, a anunțat campanii „ample” de educare și de informare privind necesitatea reciclării. Din păcate, acestea se desfășoară în mediul virtual, cu „hastag” , o metodă de a eticheta conținut(n.r. cuvinte, expresii) folosită des în digital marketing. Însă, realitatea e pe stradă, unde vedem mii de pet-uri, vase de toaletă în mijlocul drumului(n.r. foto StireaVerde)

Spre exemplu, în unele sate din România, nici măcar nu există energie electrică. În județul Alba-Iulia, la prima ninsoare, nu mai e nimic: nici curent electric, nici acces către container. Prin urmare, cum facem educație, conștientizare și cum atingem țintele de reciclare stabilite de UE, dacă ne adresăm doar publicului care are acces la internet(?)

Acest „vas” de toaletă nu a mai ajuns la groapa de gunoi. Locație: sat Rudeni, județul Ilfov

Ministerul Mediului, campanie de informare pentru reciclare doar pe internet

Nu spunem că nu este bine ca oficialii Ministerului Mediului să posteze pe Facebook cum să ne „organizăm” plasticul în casă, dar e nevoie de mai mult. E nevoie de campanii „din poartă în poartă”, de specialiști care să vorbeasă pe înțelesul tuturor și să ofere exemplu în ceea ce privește protecția Mediului.

Sfaturi pentru reciclarea plasticului, pe Internet. Cu „hastag”. „Ce faci când nu ai curent electric? Pornești TV-ul”(?)

Pandemia de Covid a arătat cât de vulnerabilă este România în ceea ce privește educația. Mii de copii nu au putut urma „școala online” din cauza faptului că nu aveau nici măcar curent electric. Probabil, vă amintiți celebra replică a Monicăi Anisie, fost ministru al Educației, care spunea că „elevii care nu au curent electric pot deschide televizorul să urmărească lecțiile transmise prin intermediul televiziunii publice”(…) Dacă un ministru al Educației nu a putut înțelege că e nevoie de logică înainte de discurs, așteptările de la ministrul Mediului nu pot fi(și)mai mari

Potrivit Institului Național de Statistică(INS), România are 52.233 de gospodării fără energie electrică, deși e țara cu cea mai mare viteză a internetului din toată Europa. Mai mult decât atât, ca să afle de campania privind reciclarea plasticului, un om ar trebui să știe de Ministerul Mediului. Din acest motiv, oficialii Ministerul Mediului ar trebui să ajungă în casele oamenilor.

Astfel, potrivit datelor Eurostat, în anul 2020, în România au fost reciclate 31,1% din deşeurile de ambalaje din plastic.

Eurostat: România este înaintea Austriei, la reciclarea plasticului

România este sub media europeană la reciclarea deșeurilor din ambalaje din plastic, dar este în fața unor țări precum Austria, Irlanda, Franța și Malta, arată datele Eurostat.

Astfel, potrivit ultimelor date ale Eurostat, în România au fost reciclate 31,1% din deşeurile de ambalaje din plastic, faţă de 30,8% în Austria, 27,8% în Irlanda, 26,9% în Franţa și 15,4% în Malta. 

Fiecare persoană din Uniunea Europeană a generat, în medie, 34,6 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic în 2020 iar din această cantitate doar 13 kilograme (sau 38%) au fost reciclate.

Slovacia, Lituania, Germania, Belgia, Slovenia au cele mai bune date de reciclare a plasticului, cu rate de reciclare cuprinse între 46 și 57%.

StireaVerde a solicitat Ministerului Mediului să detalieze cum desfășoară campaniile de informare privind reciclarea. Vom reveni cu date în acest sens, când această instituție le va transmite.

spot_img
Latest news
știri