-0.1 C
București
joi, 9 februarie, 2023

România empatică: un tânăr din Dej s-a aruncat într-un lac îngheţat pentru a salva un căţel (Video)

”Tânărul din imagini a încercat să scoată cățelul din lac cu o sfoară primită de la niște muncitori din zonă. Dacă a văzut că nu reușește, s-a dezbrăcat de haine și a sărit în lac”

Ne plângem că România nu mai are exemple de oferit, ne plângem că am rămas în urmă cu empatia și că legea se face ”cu dedicație”. Insistăm pe cruzime în tabloide, insistăm pe dramatizare, pe efectele nocive, pe dezumanizare și pe amprenta negativă pe care o poartă fiecare dintre noi.

Ignorăm realitățile optimiste în favoarea scandalului, a injuriilor, a urii în fața celor care ne conduc. Binele ajunge ”la coadă”, iar cancanul primește prima pagină, e promovat, adulat și distribuit.

Un tânăr din Dej a fost filmat în timp ce s-a aruncat într-un lac îngheţat pentru a salva un căţel. Tânărul a demontat știrile repetitive despre agresiunea pe care mulți români o au față de animale, salvând un patruped de la înec.

Imagini ale empatiei și în România, nu doar pe Facebook

În momentul în care cățelul a ajuns în apele îngheţate ale unui lac, se poate vedea cum tânărul se dezbracă şi se aruncă în lac, în încercarea de a-l salva.

Imaginile surprinse au fost trimise spre Fii Observator, iar misiunea, deși nemediatizată, a reprezentat un succes.

Potrivit Observator și potrivit persoanei din Dej care a trimis imaginile, o femeie împreună cu copilul şi un câine se plimbau pe lângă lac. La un moment dat, patrupedul sare în lacul înghețat și nu mai poate ieși.

Într-o primă încercare, tânărul face tot posibilul să salveze patrupedul folosind o sfoară. În momentul în care încercarea de salvare nu dă rezultate, se dezbracă și se aruncă în lac, de unde scoate câinele, aproape înghețat.

Deși era foarte speriat de ceea ce i se întâmplă, căţelul a avut încredere în bărbatul care a coborât pentru a-l scoate din apă. Omul a reuşit să ajungă la patruped, a spart gheaţa din jurul câinelui şi l-a adus în siguranţa la mal, precizează sursa citată.

Tânărul din imagini a încercat să scoată cățelul din lac cu o sfoară primită de la niște muncitori din zonă. Dacă a văzut că nu reușește, s-a dezbrăcat de haine și a sărit în lac. S-a tăiat și în talpa, dar a reușit să scoată câinele în siguranță”, a declarat pentru ObservatorNews.ro cel care a filmat.

România nu are noțiunea de mulțumesc

În urma incidentului din Dej, patrupedul nu a avut de suferit, singura pierdere fiind telefonul dejeanului care, din păcate, nu a mai putut fi recuperat din apă.

Conform cititorului care a surprins incidentul, proprietara câinelui nu a considerat necesar să mulțumească salvatorului.

Latest news
știri