12.7 C
București
luni, 14 octombrie, 2024

Aberație legislativă: împușcarea în masă a ciocârliilor și a altor păsări migratoare

O aberație legislativă va putea oferi timp mai scurt pentru obținerea ”calității” de vânător, va da liber la masacru și va afecta biodiversitatea. Mai mult, nu au fost respectate procedurile legale de către Senat.

Conform HotNews, pentru clarificarea perioadei de consultare publică, Societatea Ornitologică Română a solicitat informații de la biroul de relații publice al Senatului, astfel încât, în data de 22 aprilie 2021, ni s-a comunicat că termenul limită până la care pot fi transmise opinii este 14 iunie 2021.

Propunerea legislativă poate fi accesată aici

În realitate, însă, nu s-au mai putut încărca opinii pe site-ul Senatului încă din data de 25 mai 2021, iar proiectul de lege B147/2021 a fost scos de la consultare publică și a primit un nou cod, respectiv L180/2021. Practic, Senatul nu și-a respectat propriile regulamente și s-a arătat dezinteresat de primirea de opinii de la publicul larg.

Societatea Ornitologică Română (SOR) solicită de urgență retragerea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 – B147/2021, care, dacă va fi adoptată în forma propusă, amenință existența a zeci de specii de păsări din România se arată într-un comunicat al SOR, remis HotNews.

Propunere legislativă: păsările migratoare pot fi vânate fără număr (și fără nicio autorizare, aviz sau acord). De asemenea, aceasta se va putea face fără absolut niciun control real, doar pentru că un număr de ”oameni” au puterea de a decide, cu arma în mână, viitorul mediului din România.

Mihai Goțiu: Legea prin care ciocârlia de câmp ar putea fi salvată prin includerea pe lista speciilor protejate este  blocată în Camera Deputaților, de mai bine de doi ani

Ce prevede legea inițiată de parlamentari PNL, PSD, UDMR și reprezentantul minorității bulgare? Practic, în cazul ciocârliilor de câmp și a altor păsări migratoare, care nu se află pe lista speciilor protejate (diferite specii de sturz, rațe și gâște sălbatice, porumbei, graur, turturică etc.), se renunță la cota anuală (număr maxim de exemplare/specie), stabilită prin studii și aprobată prin ordin de ministru, și se instituie, din pix, o așa-zisă cotă de exemplare/vânător/zi”, a scris Mihai Goțiu pe contul de Facebook.

De asemenea, acesta a adăugat că modificarea legislativă spune că, în cazul acestor păsări, n-ar mai fi nevoie de niciun acord, aviz sau autorizare pentru a putea fi împușcate. Cu alte cuvinte, vânătoarea va putea avea loc în mod liber și necontrolat.

Mihai Goțiu: ALERTĂ! ALIANȚĂ PARLAMENTARĂ PNL, PSD, UDMR PENTRU MASACRAREA CIOCÂRLIILOR de câmp și a altor păsări migratoare! Lege halucinantă, ajunsă în dezbatere în Senat!

Fostul senator a mai adăugat că singurele limite sunt date de cât pot să împuște cei care vor să împuște și câți turiști vânători vor fi în stare să aducă cu o asemenea supra-ofertă fondurile de vânătoare și, mai ales, organizatorii unor astfel de ”evenimente turistice”.

Facebook: Mihai Goțiu

Inițiator: Gheorghe Nacov, un cunoscut susținător al drujbelor și vânătorilor

Motivarea inițiatorilor e, la rândul ei, abracadabrantă. Cică în cazul păsărilor migratoare nu se pot realiza studii legate de efectivele acestora pentru a stabili o limită (cotă anuală de ”recoltă”). Așadar, concluzionează inițiatorii, dacă nu se poate stabili o limită (lucru mai mult decât discutabil, de fapt), atunci să se poată vână… fără limită!”, a precizat fostul senator.

Motivarea legii e semnată de Gheorghe Nacov, de la Uniunea Bulgară din Banat-România.

Primul pe lista celor care își asumă propunerea e un cunoscut susținător al drujbelor și vânătorilor, Ioan Chirteș, de la PNL, dintre PSD-iști remarcându-se trei foști miniștri, Titus Corlățean, Radu Oprea și Florian Bodog.

Lista e completată de parlamentari UDMR, în număr aproape egal cu cei de la PNL și PSD.

Lista completă, în ordine alfabetică: inițiatorii unei propuneri legislative sângeroase

Azamfirei Leonard (PSD); Bica Dănuţ (PNL), Bîca Iulian-Mihail (PNL), Bodog Florian-Dorel (PSD), Bumb Sorin-Ioan (PNL), Chirteş Ioan-Cristian (PNL), Cionoiu Nicuşor (PSD), Corlăţean Titus (PSD), Cristescu Ionel-Dănuţ (PSD), Fejér László-Ödön (UDMR), Humelnicu Marius (PSD), Iordache Ion (PNL), Matieş Călin-Gheorghe (PSD), Neagu Nicolae (PNL), Niculescu-Ţâgârlaş Cristian-Augustin (PNL), Oprea Ştefan-Radu (PSD), Potecă Vasilică (PNL), Prioteasa Ion (PSD), Benedek Zacharie (UDMR), Farago Petru (UDMR), Gál Károly (UDMR), Könczei Csaba (UDMR), Ladányi László-Zsolt (UDMR), Magyar Loránd-Bálint (UDMR), Nacov Gheorghe (UBBR, minoritãti), Szabó Ödön (UDMR).

spot_img
Latest news
știri