O taxă pe carbon urmează să scumpească încălzirea pe gaz și plinul de la pompă în toată Uniunea Europeană. Se numește ETS2. Inițial trebuia să pornească în 2027, dar UE a amânat-o cu un an, până în 2028. România, însă, vrea mult mai mult. Guvernul încearcă să împingă termenul până în 2031, contra legislației europene. Motivul invocat: teama de costul social. Miza reală: zeci de lei lunar din buzunarul fiecărei familii.
Ce este, de fapt, taxa pe carbon ETS2
Mecanismul e mai simplu decât pare. ETS2 obligă furnizorii de combustibili să cumpere certificate pentru emisiile de CO2. Vorbim despre gazul de încălzire și despre carburanții auto. Furnizorii nu vor plăti, însă, din profitul lor. Vor muta costul direct în factura finală a consumatorului.
Cu alte cuvinte, plătești tu. La fiecare metru cub de gaz ars în centrala proprie. La fiecare litru de benzină sau motorină pus în rezervor. Baza legală e Directiva europeană 2023/959. Monitorizarea emisiilor a început deja, din 2025. Plata efectivă vine la operaționalizarea completă.
Cât te costă concret taxa pe carbon
Aici cifrele devin dureroase. Energy Policy Group, un think-tank de energie, a calculat impactul pentru România. O gospodărie cu un consum mediu de 100 de metri cubi de gaz pe lună ar plăti în plus între 49 și 76 de lei lunar. Doar pentru încălzire.
La pompă, povara se simte la fiecare alimentare. Estimările arată o creștere între 0,63 și 0,98 lei pe litrul de benzină. La motorină, între 0,74 și 1,16 lei pe litru. La GPL, între 0,43 și 0,67 lei. Pentru context, prima tranzacție futures pentru un certificat ETS2 s-a făcut în mai 2025, la 73,5 euro pe tonă de CO2. E un preț chiar mai mare decât în actualul sistem de taxare a marilor poluatori.
Capcana pentru cei mai săraci
Aici e nedreptatea de fond. La prima vedere, taxa lovește gospodăriile conectate la rețeaua de gaze. Adică, în general, familii cu venituri peste medie. Realitatea e mai perversă. Un raport al Centrului pentru Studiul Democrației arată cum sunt loviți și cei mai săraci.
Mecanismul e indirect, dar real. Aproape 80% din gospodăriile rurale se încălzesc cu lemne. Ele nu intră direct sub ETS2. Dar criza energetică anterioară a demonstrat un tipar clar. Când cresc prețurile la gaz și curent, crește și prețul lemnului. Cererea se mută, iar lemnul se scumpește odată cu restul. Astfel, taxa ajunge, pe ocolite, și la familiile care n-au gaz în casă.
De ce vrea România să amâne și ce riscă
Pe 23 octombrie 2025, Guvernul a adoptat o hotărâre. Prin ea, a stabilit că ETS2 va fi complet operațional în România abia în 2031. Problema e că legislația europeană permite amânarea doar până în 2028. România cere, practic, trei ani peste limită.
Aici stă contradicția pe care autoritățile o ocolesc. Pe de o parte, statul recunoaște implicit că taxa lovește greu populația sărăcită. Pe de altă parte, amânarea unilaterală riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Iar amenzile UE se plătesc tot din bani publici. Adică tot de la cetățean.
Există și o fereastră de finanțare pe care statul o ignoră în comunicare. Mecanismul european prevede un fond social pentru climă, menit să compenseze familiile vulnerabile. Banii pot acoperi, de pildă, sobe eficiente, cu finanțare de până la 70% din cost. Întrebarea legitimă e simplă: a pregătit România absorbția acestor bani, sau doar amână taxa și ratează compensația?
Cine pierde și cine câștigă
Pierde, clar, consumatorul de rând. Familia care se încălzește pe gaz va plăti mai mult. Șoferul care face naveta zilnic, la fel. Indirect, pierde și gospodăria rurală pe lemne, prinsă în efectul de domino al prețurilor.
Câștigă, teoretic, clima. Scopul declarat al taxei e descurajarea combustibililor fosili. Numai că, fără măsuri de protecție bine implementate, povara cade pe cei care își permit cel mai puțin. Iar o politică verde care lovește întâi săracii își ratează însuși scopul. Lecția pentru România e că amânarea nu rezolvă nimic. Doar mută factura, cu dobândă, către un viitor și mai aproape.
