Cota de vânătoare a urșilor pe 2026 a ajuns la Curtea Constituțională. Legea, adoptată de Parlament pe 22 aprilie 2026, aprobă împușcarea a 859 de exemplare de urs brun. Președintele Nicușor Dan a atacat-o, considerând-o neconstituțională. În spatele cifrelor se ciocnesc două argumente greu de împăcat: siguranța oamenilor din zonele de munte și obligația de a proteja o specie strict ocrotită.
Ce prevede cota de vânătoare a urșilor
Legea stabilește două praguri pentru 2026. Primul e nivelul de prevenție: 859 de urși. Al doilea e nivelul de intervenție: încă 110 exemplare. În total, aproape o mie de urși pot fi recoltați, cum spune limbajul oficial. Termenul-limită este 31 decembrie 2026.
Cifra nu a căzut din cer. A fost calculată pe baza unei formule. Aceasta include numărul de exemplare identificate genetic, evaluările anterioare și pagubele înregistrate. Analiza a vizat 749 de fonduri cinegetice. În 528 dintre ele, autoritățile au considerat necesară o cotă minimă de recoltă. Inițiatorul proiectului, vicepremierul Tánczos Barna, susține că măsura e o necesitate.
De ce e contestată cota de vânătoare a urșilor
Aici începe disputa. Președintele Nicușor Dan a trimis legea la Curtea Constituțională. Argumentele lui sunt patru, toate apăsate. Primul: legea ar încălca Directiva Habitate a Uniunii Europene. Aceasta permite eliminarea exemplarelor doar în situații excepționale și doar după ce se dovedește că nu există alternative satisfăcătoare.
Al doilea argument ține de știință. Președintele afirmă că o vânătoare anuală planificată ar putea fi disproporționată. Asta dacă nu se demonstrează științific că populația e excesiv de numeroasă. Al treilea vizează separația puterilor. Parlamentul, stabilind direct cotele prin lege, ar exercita o funcție care aparține executivului. Astfel, dispare controlul instanțelor de drept comun. Al patrulea: unele interdicții din lege nu sunt însoțite de sancțiuni clare. O normă fără pedeapsă rămâne literă moartă.
Câți urși sunt, de fapt, în România
Numărul real e inima dezbaterii. Datele Ministerului Mediului estimează între 10.419 și 12.770 de urși bruni. Există o probabilitate de 95% ca acest interval să fie corect. Pentru context, e cea mai mare populație de urs brun din Europa.
Specialiștii consideră, însă, că efectivul optim ar fi în jur de 4.000 de exemplare. Cu alte cuvinte, România ar avea de peste trei ori mai mulți urși decât ar putea susține echilibrat habitatul. Autoritățile spun că habitatul ursului se extinde zilnic. Apare în zone care până acum nu erau teritoriul lui natural. De aici, frecvența atacurilor.
Drama reală din Harghita și Covasna
Conflictul nu e abstract. În județele Harghita și Covasna, atacurile urșilor asupra gospodăriilor sunt aproape zilnice. Oameni răniți, animale ucise, livezi devastate. Pentru localnicii de acolo, ursul nu e un simbol al naturii sălbatice. E o amenințare concretă, la poarta casei.
Aici stă dilema pe care niciun comunicat nu o rezolvă complet. Pe de o parte, dreptul oamenilor la siguranță e real și urgent. Pe de altă parte, împușcarea a aproape o mie de urși pe an, fără un sistem solid de monitorizare, riscă să treacă de la prevenție la exterminare mascată. Președintele atrage atenția exact pe acest punct: lipsa unui mecanism care să împiedice depășirea cotelor.
Cine câștigă și cine pierde
Pe termen scurt, decizia pare să dea câștig de cauză comunităților de munte. O cotă mai mare înseamnă, teoretic, mai puține atacuri. Pierde, dacă argumentele președintelui se confirmă, statul de drept și specia însăși. O lege fără fundamentare științifică solidă poate fi anulată, lăsând din nou un vid de reglementare.
Există însă și alternativele ignorate în dezbaterea publică. Garduri electrice, gestionarea corectă a deșeurilor care atrag urșii în localități, despăgubiri rapide pentru pagube, intervenție țintită doar pe exemplarele periculoase. Toate cer bani și administrație, nu doar gloanțe. Curtea Constituțională va decide pe 24 iunie 2026 dacă legea rămâne în picioare. Indiferent de verdict, problema de fond rămâne. România nu a găsit încă echilibrul între a-și proteja oamenii și a-și proteja cei mai mulți urși din Europa. Iar glonțul, oricât de tentant ca soluție rapidă, nu înlocuiește o strategie care lipsește de ani de zile.
