Postul intermitent sau restricția calorică declanșează în organism un proces uimitor, numit autofagie, care ajută celulele să lupte împotriva îmbătrânirii și să elimine resturile celulare, arată mai multe studii recente.
Procesul de autofagie, considerat ”sistemul intern de reciclare” al corpului, este esențial pentru ca celulele să supraviețuiască și să funcționeze în mod optim.
În timpul autofagiei, organismul descompune și reutilizează componente celulare deteriorate sau care nu mai funcționează, dar și agenți periculoși, precum bacterii sau virusuri.
Acest mecanism de ”autodevorare” împiedică acumularea de ”gunoi celular” care poate afecta sănătatea, mai ales pe măsură ce îmbătrânim.
Oamenii pot activa autofagia prin schimbări în stilul de viață
Oamenii pot activa autofagia adoptând schimbări în stilul de viață, cum ar fi postul, reducerea caloriilor, dieta ketogenică sau exercițiile fizice intense, care stresează celulele și le determină să intre în ”modul de supraviețuire”.
Astfel, corpul își reciclează propriile resurse pentru energie, activând proteine speciale care se ocupă de ”curățenia” celulară.
Postul activează autofagia și ajută organismul să lupte împotriva îmbătrânirii
Totuși, specialiștii avertizează că metodele prin care se declanșează autofagia trebuie aplicate cu grijă, mai ales în cazul persoanelor cu probleme de sănătate sau al femeilor însărcinate.
În prezent, cele mai multe studii despre autofagie au fost realizate pe animale, unde s-a observat că acest proces începe după 24 până la 48 de ore de post.
Cercetătorii subliniază însă că este nevoie de mai multe studii pe oameni pentru a înțelege mai bine cum funcționează autofagia și cum poate fi utilizată în siguranță pentru a preveni îmbătrânirea și bolile.
Autofagia nu reprezintă doar o modă în nutriție, ci un mecanism vital pentru sănătate și longevitate, care merită studiat și aplicat corect.