Potrivit unei noi analize, România este ţara cu cel mai mare procent de proprietari de locuinţe din Uniunea Europenă, în 2022.
Datele furnizate de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că în UE, în 2022, 69% din populație locuia într-o gospodărie pe care o deține.
La polul opus, procentul persoanelor care preferă chiria este de 31%.
Cea mai mare pondere a proprietății a fost observată în România
Practic, 95% din populație locuia într-o gospodărie pe care o deține ca proprietate, în timp ce Slovacia înregistra 93%, Croația 91% și Ungaria 90%.
În toate țările UE, cu excepția Germaniei, deținerea era mai frecventă, se arată în studiul publicat de Jurnalul de Argeș.
În majoritatea statelor, cu excepţia Germaniei, procentul celor care deţin locuinţa în care trăiesc este mai mare decât cel al chiriaşilor
În Germania, închirierea rămâne un fenomen obișnuit, 53% din populație fiind chiriași.
Au urmat Austria (49%) și Danemarca (40%). Condiţiile de locuit de măsoară în mai multe moduri, analizându-se dacă persoanele locuiesc în locuinţe aglomerate.
În 2022, în UE 16.8% din populaţie locuia în astfel de locuinţe, faţă de un nivel de 19.1% în 2010.
Cea mai ridicată rată de aglomerare se înregistra anul trecut în Letonia (41.7%), România (40.5%) şi Bulgaria (36.2%), iar cea mai scăzută în Cipru (2.2%), Malta (2,8%) şi Ţările de Jos (2.9%).