16.2 C
București
joi, 16 mai, 2024

Noi imagini din interiorul centralei nucleare de la Fukushima. Structurile de susținere a miezului radioactiv sunt deteriorate | VIDEO

Sondele robotizate s-au scufundat în ruinele apoase ale centralei nucleare de la Fukushima. Conform imaginilor, structurile de susținere vitale par a fi deteriorate. Deși nu este o preocupare imediată, ar putea deveni o problemă majoră dacă un alt cutremur va afecta zona, conform IFL Science.

Tokyo Electric Power Company Holdings (TEPCO) a utilizat sonde controlate de la distanță pentru a explora adâncurile scufundate ale centralei nucleare. De asemenea, TEPCO cercetează stadiul operațiunii de curățare extrem de costisitoare.

Unul dintre roboți a surprins imagini cu piedestalul Unității 1. Este vorba de o structură de susținere sub unul dintre miezurile reactorului care s-a topit în timpul dezastrului nuclear din 2011.

AP relatează că peretele de beton gros de 120 de centimetri al plafonului prezintă semne de deteriorare semnificativă la bază, Pe imagini se observă armătura de oțel a plafonului.

Îngrijorarea este că trei dintre reactoare conțin un total estimat de 880 de tone de resturi de combustibil topit foarte radioactiv.

Se caută soluții pentru curățarea zonei de la Fukushima

Operațiunea de curățare are în vedere în momentul de față îndepărtarea resturilor de combustibil. Dacă aceste structuri de susținere cedează, TEPCO se afla afla în fața unor noi provocări și riscuri de mediu.

Rapoartele despre pagube l-au determinat pe guvernatorul Prefecturii Fukushima, Masao Uchibori, să ceară TEPCO să evalueze imediat dacă structura ar putea supraviețui unui alt cutremur, la fel ca cel care a provocat catastrofa.

Pe 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudinea de 9,0 a lovit coasta de est a Japoniei. Acesta a generat un tsunami de 15 metri care a ucis peste 18.000 de oameni de-a lungul coastei de NE a Japoniei.

Valurile au lovit și centrala nucleară Fukushima Daiichi. Alimentarea cu energie și sistemele vitale de răcire au fost oprite. Drept urmare, trei dintre reactoarele centralei s-au topit și au emis radiații în atmosferă. Dezastrul de la Fukushima a fost considerat cel mai grav dezastru nuclear de la Cernobîl, în 1986.

Combustibilul uzat recent fotografiat în reactoare este doar o parte a problemei. În urma incidentului, centrala a fost inundată cu apă. Există aproximativ 1,3 milioane de tone de apă uzată care sunt stocate în peste 1.000 de rezervoare de pe amplasament.

Recent, TEPCO a precizat că va merge mai departe cu planurile de a deversa apa în Oceanul Pacific. Decizia a stârnit furia comunităților locale de pescuit și a țărilor vecine.

spot_img
Latest news
știri