Pe piețele agricole ale lumii, anul 2026 a devenit subiect de comparație istorică. Tot mai mulți comercianți de cereale și analiști se uită în urmă, spre marii ani El Niño: 1997, 2015 și 2023. Motivul e simplu și surprinzător: toți acești ani au adus recolte-record de porumb.
El Niño este un fenomen climatic prin care apele ecuatoriale ale Oceanului Pacific se încălzesc anormal. Efectul nu rămâne în Pacific. El deplasează curenții de aer la scară globală și rescrie tiparele de ploaie și secetă pe continente întregi. Pentru fermieri, asta înseamnă un singur lucru: incertitudine.
Anul 2026 se conturează ca un posibil „super El Niño”. Tranziția a fost bruscă. La finalul lui 2025, lumea era încă sub influența unei La Niña moderate, faza rece a fenomenului. Indicele Niño 3.4, măsura standard, atinsese aproximativ minus 1,2°C. Acum, balanța se înclină în direcția opusă, spre încălzire.
Aici apare paradoxul care îi fascinează pe traderi. Pe de o parte, anii El Niño puternici au produs istoric recolte uriașe de porumb. Pe de altă parte, aceiași ani aduc volatilitate extremă: secete într-o regiune, inundații în alta. Argentina și sudul Braziliei au suferit secete în ferestrele critice de plantare. Marea Britanie a fost avertizată asupra riscului unei crize alimentare. Câmpiile sudice ale SUA sunt „brutal de uscate”, cu 45–46% din grâul de iarnă în secetă.
De ce contează asta pentru un cititor din România? Pentru că prețul pâinii și al cărnii nu se stabilește local. Grâul și porumbul se tranzacționează pe burse globale, la Chicago sau Paris. O recoltă bună scade prețurile; o secetă într-un colț îndepărtat le urcă peste noapte. Iar fermierul român, ca și cumpărătorul român, plătește în final ceea ce decide vremea de pe trei continente.
Comparația cu 1997 nu e doar nostalgie de piață. E un semnal că tiparele climatice extreme, cândva rare, revin tot mai des. Iar lumea învață, an după an, că farfuria de pe masă atârnă de temperatura unui ocean aflat la mii de kilometri.
