6 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie, 2024

Pentru prima dată, a fost descoperită o statuie antică complet conservată

Sculptura a fost descoperită în Bulgaria și are peste doi metri înălțime

Arheologii bulgari au descoperit pentru prima dată o statuie antică complet conservată, scrie G4 Media.

Descoperirea a fost făcută de echipa prof. dr. Liudmil Vagalinski în orașul antic Heraclea Sintica de lângă Petrici.

Pentru prima dată în Bulgaria, a fost descoperită o statuie antică perfect conservată: toate cele descoperite până acum au fost fără capete

Potrivit declarațiilor oferite de șeful lucrărilor, sculptura este de marmură, are peste doi metri înălțime și, cel mai probabil, îl înfățișează pe Hermes.

Lucrările arheologilor au fost desfășurate în Cloaca Maxima (marele canal al orașului antic).

Statuia este cea mai bine păstrată dintre cele descoperite pe întreg teritoriul Bulgariei

Are peste doi metri înălțime și probabil îl înfățișează pe Hermes, una dintre cele mai populare zeități din această zonă”. Mai avem mult de lucru și nu vreau să mă grăbesc să trag concluzii, dar de acum pot spune că această statuie antică nu este doar cea mai bine păstrată dintre cele descoperite aici, ci și pe întreg teritoriul Bulgariei”, a comentat șeful lucrărilor, prof. dr. Liudmil Vagalinski.

Rador Radio România mai transmite că prof. Vagalinski insinuează că locuitori de pe timpuri ai orașului au pus-o în pământ în acest loc după marele cutremur din secolul al IV-lea – pentru a păstra pentru vremuri mai bune una dintre vechile lor zeități într-o perioadă în care creștinismul era deja religia oficială.

spot_img
Latest news
știri