12.1 C
București
vineri, 29 martie, 2024

Elevii din România vor studia Educație pentru Mediu. Proiectul este în dezbatere publică

Elevii din România vor învăța cum să protejeze Mediul

Schimbările climatice și Educația pentru Mediu sunt noile discipline pe care oficialii Ministerului Educației vor să le introducă în programa școlară. De altfel, așa cum arată proiectul lansat în dezbatere publică, „Educația ecologică și protecția Mediului” se va introduce, în acest an, încă de a grădiniță.

Totodată, toți elevii români ar putea studia în cadrul disciplinei „Sănătatea Mediului” cum să gestioneze corect deșeurile, care sunt beneficiile reciclării, ce reprezintă poluarea și cum poate fi prevenită.

Din conținutul strategiei pentru Educație, lansată la sfârșitul anului 2022, noițiunile nu vor fi doar teoretice, ci vor fi activități practice, prin care elevii pot „deprinde” grija față de Mediu și de toare resursele pe care le oferă.

„Educația ecologică și protecția Mediului”, încă de la grădiniță

Activități: identificarea unor tipuri de deşeuri din gospodărie, şcoală, cartier etc..

„Conținuturi: Efectele degradării mediului produsă de om şi activităţile sale; Deşeurile – surse de deşeuri – colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor – reciclarea deşeurilor; Efectele factorilor poluanţi asupra echilibrului ecologic; Probleme globale – efectul de seră (formare, influenţă şi măsuri de ameliorare) – ploile acide (formare, influenţă şi măsuri de evitare a formării ploilor acide) – stratul de ozon (ce este ozonul, cum este afectată pătura de ozon şi consecinţele distrugerii acesteia); Măsuri de protecţie a mediului şi combaterea poluării: epurarea şi tratarea apei (tipuri de epurare, staţii de epurare); purificarea emisiilor gazoase; combaterea vibraţiilor şi zgomotelor; desecarea, drenarea, fixarea şi stabilizarea terenurilor; gospodărirea raţională a resurselor; recuperarea, reciclarea şi refolosirea materialelor”, se arată în Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030.

De-a lungul timpului, copiii au arătat interes față de tot ce înseamnă Natură și s-au remarcat la diverse campanii de informare privind importanța reciclării. Cele mai multe dintre acestea au fost organizate de diverse organizații nonguvernamentale(ONG-uri).

Latest news
știri