3.9 C
București
luni, 4 noiembrie, 2024

Reciclarea unei singure sticle poate alimenta un bec patru ore. Obiectele care Nu se reciclează

Suntem încurajați să reciclăm, însă, despre obiectele care nu se pot recicla se vorbește prea puțin.

Dacă vrei să afli cât mai multe despre reciclare și să fii mai prudent când utilizezi coșul de la gunoi, StireaVerde.ro a pregătit o listă cu toate obiectele care se reciclează și care nu se reciclează, în funcție de materialul din care sunt compuse.

Vom începe cu unul dintre cele mai „controversate” materiale, atunci când vine vorba despre reciclare: PLASTIC

 Se reciclează: PET-ul, folia de plastic (de exemplu, de la baxurile de apă), găletușele de iaurt sau smântână, lăzile și navetele, caserole transparente, pungi alimentare, sticle de lapte, sticle de detergent și balsam pentru rufe, sticle de șampon și balsam, ambalaje tetra pack — cutii de lapte sau suc care arată ca hârtia.

Nu se reciclează: Recipiente colorate – caserolele negre sau mate, recipiente de plastic în care au fost substanțe chimice, folia alimentară subțire transparentă de plastic, pungile de plastic;

Toate ambalajele din plastic conțin un marcaj care indică din ce tip de plastic sunt confecționate.

PET sau PETE (polietilen tereftalat) – acceptat de majoritatea centrelor de reciclare;

HDPE (polietilenă de înaltă densitate) — acceptată de obicei în centrele de reciclare;

PVC (clorură de polivinil) — nu este acceptat de centrele de reciclare și este rareori reciclat; 4 LDPE (polietilenă de densitate mică) — nu întotdeauna reciclabilă;

PP (polipropilenă) — reciclabil;

PS (polistiren) — neacceptat de majoritatea centrelor de reciclare;

STICLĂ:

→ Se reciclează: borcane (fără capac), produse cosmetice din sticlă, sticle de vin și alte băuturi, alte ambalaje din sticlă.

Nu se primesc pentru reciclare: oglinzi, geamuri, parbrize, produse din porțelan, ceramică, cristal, vase rezistente la căldură, ambalaje medicamentoase și cosmetice cu conținut periculos (vopsea, lac de unghii, acetonă), becuri (predate ca sticlă).

HÂRTIE & CARTON:

Se reciclează: ziare, reviste, caiete, cărți, plicuri, cartoane de ouă, cutii, cutii de pizza curate, pungi de hârtie, cutii de cereale.

Nu se reciclează: pahare de hârtie plastifiată, cutii sau foi de carton murdare, șervețele folosite, hârtie igienică și prosoape de hârtie, hârtia cerată, hârtia plastifiată, cutii de pizza murdare.

METAL:

Se reciclează: doze de bere și suc, cutii de conserve, capace de borcane, recipiente alimentare, tuburi de deodorante sau alte sprayuri, folie de aluminiu curată.

Nu se primesc pentru reciclare: recipiente de metal contaminate cu materiale grele, intarite (gen materiale de constructii), butoaie metalice care contin substante chimice.

Fiecare oraș/județ are puncte de recilare.

Reciclarea, mai mult decât un concept. De ce este bine să reciclăm

Reciclarea trebuie privită ca pe un proces de „transformare” , prin care folosim resursele în mod inteligent, economic. Acesta începe din momentul în care folosim coșul de gunoi. Colectarea separată este primul pas pentru reciclare, pentru folosirea tuturor resurselor în mod benefic. Prin urmare, reciclarea trebuie „înțeleasă” mai mult decât decât un concept de Mediu supus unor legi.

Avantajele reale ale reciclării

  • prin reciclare se diminuează considerabil depunearea deșeurilor la gropile de gunoi care nu numai că poluează masiv mediu dar creează și o imagine dezolantă a orașelor, distrugând sănătatea celor care locuiesc în preajma lor
  • reciclând,  poluanții se reduc prin depunerea deșeurilor la gropile de gunoi
  • prin reciclare se reduc emisiile de gaze cu efect de seră din atmosferă. Acest lucru se realizează prin înlocuirea materiei prime  folosite, cu materie prima secundară, rezultată în urmă reciclării.
  • prin reciclare economisim pe termen lung cheltuielile cu energia. Reciclarea unei sticle  unei singure sticle poate alimenta un bec timp de patru ore
  • prin reciclare se conservă resursele naturale ale Pământului.

spot_img
Latest news
știri