-1 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

Motanul terapeut: are grijă de pisici bolnave, câini accidentaţi și alți pacienți din incinta Spitalului Animalelor Orfane

Motanul din incinta Spitalului Animalelor Orfane din Galați ajută animalele să treacă peste traumele suferite, peste operații și le este companion pe durata tratamentului.

Motanul din incinta Spitalului Animalelor Orfane din Galați ajută animalele să treacă peste traumele suferite, peste operații și le este companion pe durata tratamentului.

Despre el, veterinarii spun că este un motan terapeut și este singurul patruped care nu poate fi adoptat: nu din cauza faptului că ar fi reticent cu alte patrupede sau cu vreun posibil stăpân, ci pentru că a devenit un membru al familiei din clinică.

Indianul, motanul cu veleități de medic veterinar, se atașează foarte rapid de orice ”pacient” din clinică și are grijă ca animalele rănite să se însănătoșeacă rapid.

A primit numele de ”Indianul” pentru că a fost salvat de pe platforma combinatului SIDEX, din Galați. Mulți dintre gălățeni știu despre conducerea combinatului siderurgic, conducere formată, de aproape două decenii, de patroni din India.

În momentul în care a fost salvat, motanul era rănit și a fost transportat la Spitalul Animalelor Orfane, din cadrul adăpostului ”Ajutaţi-l pe Lăbuş”. 

Conform celor relatate de personalul medical, ”acțiunea” Indianului a început încă de când era internat și era, la rândul său, un pacient. Veterinarii au observant că motanul se apropie de toate animalele care ajung cu probleme la spital. 

Din pacient, un membru al echipei de veterinari din cadrul Spitalului Animalelor Orfane

Exemplele sunt numeroase: Indianul a dormit zile întregi cu o oaie rănită, a stat cu alte pisici bolnave, chiar şi câini accidentaţi, care au suferit diferite traume.  

Ştim că torsul pisicilor este relaxant şi ne eliberează de stres. Acest motan reprezintă un factor pozitiv pentru toate animalele care ajung în clinică. Am observat că se ghemuieşte lângă ele, iar torsul lui calm le linisteşte şi le ajută să treacă mai uşor peste traumă. Nu ştim exact ce le şopteşte, dar cu siguranţă este terapie pentru că acestea se relaxează, se simt mai bine în preajma lui”, spune Corina Grigore, administrorul Ajutaţi-l pe Lăbuş.   

Sursa foto: Adevărul de Galați

Motanul terapeut face parte din familie. El ajută, practic, toate animalele care ajung la spital. Le strânge în jurul lui. Ne-a impresionat foarte mult prietenia dintre o oaie şi motanul terapeut. A fost ceva incredibil. A stat lângă ea, a dormit multe nopţi pe ea, până oiţa s-a făcut bine. Stătea lângă ea când îi făceam perfuzii. A fost minunat. Şi acum oiţa este bine”, spune Lilu Gal, reprezentantul Spitalului Animalelor Orfane. 

spot_img
Latest news
știri