11.6 C
București
marți, 14 mai, 2024

Tunisia, decizie extremă: întrerupe alimentarea cu apă a cetățenilor timp de 7 ore pe noapte

Tunisieni vor înfrunta și o creștere a prețurilor la alimente din pricina lipsei apei.

Criza apei potabile despre care Stirea Verde a relatat, își face simțită prezența în Tunisia.
Această țară a decis întreruperea alimentării cu apă a cetățenilor timp de șapte ore pe noapte.
Măsura extremă este un răspuns la cea mai gravă secetă înregistrată în țară. Apa va fi
întreruptă zilnic de la ora 21.00 până la ora 4.00, cu efect imediat, a anunţat, într-un comunicat,
compania de stat de distribuţie a apei SONEDE. Ministerul agriculturii din țară a introdus
anterior un sistem de cote pentru apa potabilă și a interzis utilizarea acestuia în agricultură
până la 30 septembrie. Tunisia se confruntă de 4 ani cu secetă acerbă. Drept urmare
rezervoarele tunisiene sunt secate, rezoltele sunt diminuate iar guvernul a majorat prețurile
apei de la robinet pentru case și afaceri. Atribuind seceta fără precedent schimbări climatice,
șeful SONEDE, Mosbah Hlali, le-a cerut tunisienilor să înțeleagă decizia de a întrerupe
aprovizionarea cu apă.

Temperaturi de peste 50 de grade

Regiunea mediteraneană a cunoscută o căldură puternică în ultimele veri și o lipsă de
precipitații iarna. În august 2021, Tunisia a cunoscut temperaturi record de peste 50°C.
Capacitatea barajului țării a scăzut acum la aproximativ 1 miliard de metri cubi, sau 30% din
maxim, potrivit oficialului înalt al ministerului Agriculturii Hamadi Habib. Barajul Sidi Salem din
nordul țării, un furnizor cheie de apă potabilă în mai multe regiuni, a scăzut la doar 16% din
capacitatea sa maximă, arată cifrele oficiale. Drept urmare, recolta de cereale din Tunisia va fi
„dezastruoasă”, recolta afectată de secetă scăzând la 200.000-250.000 de tone în acest an de la
750.000 de tone în 2022, a declarat oficialul principal al sindicatului fermierilor, Mohamed
Rjaibia.

Și irigarea câmpurilor a fost interzisă

Pe lângă întreruperea alimentării cu apă peste noapte, Ministerul Agriculturii din Tunisia a
interzis folosirea apei potabile pentru spălarea mașinilor, udarea zonelor verzi și curățarea
străzilor și locurilor publice. Infractorii riscă amendă și închisoare pe o perioadă de la șase zile la
șase luni de închisoare. Locuitorii spun că autoritățile tunisiene au întrerupt apa potabilă
noaptea în unele zone ale capitalei și alte orașe în ultimele două săptămâni, în încercarea de a
reduce consumul. Decizia amenință, însă, să alimenteze tensiunile sociale într-o țară ai cărei
oameni suferă de servicii publice slabe, inflație ridicată și economie slabă. De asemenea,
fermierii au fost îndemnați să înceteze irigarea câmpurilor de legume cu apă din baraje și în
unele cazuri se confruntă cu limite.

spot_img
Latest news
știri