19.8 C
București
vineri, 10 mai, 2024

De „Săptămâna Verde,” copiii continuă să afle cum pot participa, în mod practic, la protejarea mediului înconjurător

GNM: „E "Săptămâna verde", e luna plantărilor, e timpul gesturilor responsabile pentru natură!!!”

„Săptămâna Verde” este în plină desfășurare în instituțiile de învățământ din întreaga țară. Acestea au continuat, și în săptămâna 27 -31 martie, să organizeze acțiuni educaționale prin intermediul cărora să ridice gradul de conștientizare al copiilor față de importanța protejării mediului înconjurător. Multe dintre acestea au loc cu sprijinul instituțiilor de mediu subordonate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

În „Săptămâna Verde,” șapte sute de copii sibieni au aflat mai multe despre rolul pe care îl pot juca în protejarea mediului înconjurător

La Sibiu, elevii Liceului Teoretic „Constantin Noica” au învățat cum protejeze mediul înconjurător chiar de la reprezentanții Gărzii de Mediu. Sursa foto: GNM

O astfel de acțiune a avut loc joi, 30 martie, la Liceul Teoretic „Constantin Noica”, din Sibiu, anunță Garda Națională de Mediu (GNM).Reprezentanții Comisariatului Judetean Sibiu al Gărzii Naţionale de Mediu au vizitat liceul, în această zi.

Aceștia au „desfăşurat activități instructiv-educative de conștientizare privind protejarea mediului,” se arată în postarea publicat pe Facebook de către GNM. Astfel, comisarii le-au povestit celor aproximativ 700 de copii despre principalii factori de mediu (aer, apă, sol). Aceștia au învățat și despre impactul omului asupra facorilor de mediu, dar și despre cum putem contribui, cu toții, la sănătatea planetei. Copiii au aflat și care este rolul Gărzii de Mediu în privinţa protejării mediului.

La acest eveniment au participat si reprezentanti ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitara Eco Sibiu și ai Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu.

La Bacău, preșcolarii l-au întâlnit pe pelicanul ecologist. Împreună, au învățat cum să aibă grijă de mediul înconjurător

La grădinița „Lizuca”, din Bacău, pelicanul ecologist le-a vorbit copiilor despre „importanța menținerii unui mediu sănătos pentru toți locuitorii pământului.” Sursa foto: GNM

Tot joi, 30 martie 2023, preșcolarii de la grădinița „Lizuca” din municipiul Bacău au avut o întâlnire specială cu un… pelican ecologist! Mai puțin incitant pentru copii, dar demn de menționat este și faptul că acestuia i s-a alăturat comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău. Prezenți au fost și reprezentanți ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău.

„Pelicanul a venit să le povestească copiilor despre importanța protejării mediului înconjurător și a animalelor sălbatice. Cei mici au fost foarte încântați să-l întâlnească pe pelican și să-i asculte poveștile despre viața în natură și importanța menținerii unui mediu sănătos pentru toți locuitorii pământului,” arată GNM, într-o postare de pe Facebook.

Împreună, participanții au discutat despre cum fiecare dintre noi putem ajuta la protejarea mediului înconjurător. A fost menționată importanța reciclării, a economisirii apei și energiei, și păstrării curățeniei în comunitatea în care trăim.

La final de eveniment, copiii au primit diplome de „mici ecologiști.” Acesta reprezintă, conform GNM, un „semn al angajamentului lor de a proteja mediul și de a încuraja și alți copii să facă la fel.”

La Suceava, elevi de clasa a IV-a au ajutat la crearea unei noi păduri

La Suceava, elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 9 „Ion Creangă” au plantat puieți de gorun și fag.

Vineri, 31.03.2023, la Suceava, elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 9 „Ion Creangă” au participat la o acțiune de reîmpădurire. Aceasta a avut loc într-o unitate amenajistică situată în fondul forestier național administrat de Direcția Silvică Suceava – O.S. Pătrăuți.

Copiii au ajutat, astfel, la crearea unei noi păduri. Ei au plantat puieți din specii forestiere autohtone (gorun și fag).

Elevii clasei a IV-a C ai Școlii Gimnaziale nr. 9 „Ion Creangă” Suceava, coordonați de doamna înv. Laura Dascălu, sub îndrumarea personalului de specialitate din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, au efectuat astăzi, 31.03.2023, o acțiune de plantare/împădurire pe o parcelă forestieră parcursă în trecut de o tăiere definitivă a arboretului,” comunică GNM, pe Facebook.

spot_img
Latest news
știri