1 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

4 hectare de perdele forestiere vor fi plantate în Timișoara

Anunțul a fost făcut de Mircea Fechet

Ministrul Mediului din România a anunțat că 4 hectare de perdele forestiere vor fi plantate, prin PNRR, pe terenul de la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara.

În cursul dimineții de astăzi, 7 februarie, Mircea Fechet a semnat contractul, alături de rectorul Cosmin Popescu.

Fondurile alocate pentru plantarea celor 4 hectare de perdele forestiere provin din PNRR

Prin PNRR, înființăm noi suprafețe de pădure. Avem sume importante și încurajez cât mai multe instituții eligibile, dar și persoane fizice, să acceseze aceste fonduri. Vom plăti proprietarilor de pădure 456 de euro pentru fiecare hectar, în fiecare an, ca primă de sechestrare de carbon. Totodată, plătim și costurile înființării culturii și întreținerea culturilor pentru primii ani, în funcție de specia de arbori ce urmează a fi plantată. Felicit Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara pentru deschiderea și implicarea în acest apel de proiecte. Sper ca exemplul să fie urmat și de alte instituții”, a declarat Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Ministrul Mircea Fechet a participat la inaugurarea noului centru de colectare RetuRO SGR de la Giarmata, județul Timiș

Ministrul Mediului a inaugurat, la Giarmata, cel de-al doilea centru de colectare din țară.

Oficialul a declarat, că este ataşat de domeniul gestionării deşeurilor şi că îşi propune să facă din România o ţară mai curată.

Potrivit ministrului, numai în prima lună, aproximativ 45 de milioane de ambalaje au fost puse pe piaţă.

spot_img
Latest news
știri