0.5 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

A dispărut ultimul ghețar din Venezuela, din cauza încălzirii globale. Țara – prima din lume în care se întâmplă așa ceva în timpuri moderne

Venezuela a devenit prima țară care a rămas fără ghețari în timpuri moderne.

Venezuela a rămas fără ultimul ghețar pe care îl mai avea. Acesta s-a micșorat atât de mult încât a fost reclasificat de cercetători, potrivit The Guardian.

Ghețarul a fost redefinit drept câmp de gheață, din cauza dimensiunii sale scăzute. Venezuela devine, practic, prima țară care și-a pierdut toți ghețarii în timpurile moderne.

Țara a fost gazda a șase ghețari aflați lanțul muntos Sierra Nevada de Mérida. Masivul se înalță la aproximativ 5.000 de metri deasupra nivelului mării. Cinci dintre cei 6 ghețari au dispărut până în 2011. Ultimul, ghețarul Humboldt, cunoscut și sub numele de La Corona, a mai supraviețuit până în prezent.

Studiile anterioare îi mai dădeau acestuia o viață de cel puțin un deceniu. Acum, evaluările au descoperit că ghețarul s-a topit mult mai repede decât era de așteptat. Acesta s-a micșorat la o suprafață de mai puțin de 2 hectare. Ca urmare, clasificarea sa a fost retrogradată de la ghețar la câmp de gheață.

„Alte țări și-au pierdut ghețarii cu câteva decenii în urmă, după sfârșitul micii ere glaciare. Venezuela este probabil prima care i-a pierdut în vremurile moderne”, a spus Maximiliano Herrera, climatolog și meteorolog istoric.

Și alte țări riscă să-și piardă ghețarii

Potrivit lui Herrera, Indonezia, Mexic și Slovenia sunt următoarele țări care vor rămâne fără ghețari. Insula Papua din Indonezia și Mexic au înregistrat temperaturi record în ultimele luni. Acestea vor accelera probabil retragerea ghețarilor.

„Ghețarul Humboldt nu are o zonă de acumulare și în prezent pierde doar suprafață, fără dinamică de acumulare sau expansiune”, a spus Luis Daniel Llambi, ecologist la Adaptation at Altitude, un program de adaptare la schimbările climatice în Anzi.

„Ultima noastră expediție în zonă a fost în decembrie 2023. Am observat că ghețarul a pierdut aproximativ 2 hectare față de vizita anterioară din 2019. A rămas la mai puțin de 2 hectare acum”, a adăugat el.

Lumea s-a confruntat recent cu fenomenul climatic El Niño, care duce la temperaturi mai calde și despre care experții spun că poate accelera dispariția ghețarilor tropicali.

„În zona andină a Venezuelei, au existat câteva luni cu anomalii lunare de +3°C/+4°C peste media 1991-2020”, a spus Herrera.

Llambi a spus că Venezuela este o oglindă a ceea ce va continua să se întâmple de la nord la sud, mai întâi în Columbia și Ecuador, apoi în Peru și Bolivia, pe măsură ce ghețarii continuă să se retragă din Anzi.

Într-o ultimă încercare de a salva ghețarul, guvernul venezuelean a instalat o pătură termică pentru a preveni topirea în continuare, dar experții spun că este un exercițiu inutil.

Ghețarii venezueleni au avut un rol limitat în furnizarea de apă pentru regiune, în contrast cu țări precum Peru, unde ghețarii tropicali sunt mult mai extinsi.

spot_img
Latest news
știri