6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie, 2024

După 50 de ani, NASA a lansat un robot care va coborî pe Lună. Aselenizarea întâmpină dificultăți

Din cauza unei “anomalii”, sonda NASA nu-și poate îndrepta panourile fotovoltaice către Soare

NASA a lansat, pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, o misiune de aselenizare.

Sonda robotică, trimisă cu o rachetă Vulcan către satelitul natural, va coborî pe Lună pe 23 februarie, scrie Biziday

Racheta Vulcan duce o sondă NASA pe Lună, după mai bine de 50 de ani în care agenția americană nu a mai realizat misiuni de aselenizare, chiar dacă a trimis sonde și sateliți în jurul Lunii

United Launch Alliance, o colaborare între Boeing și Lockheed Martin, a construit racheta Vulcan, echipată cu motoare dezvoltate de Blue Origin, compania lui Jeff Bezos.

Astrobotic Technology din Pittsburgh a creat sonda spațială ”Peregrine”, programată să călătorească timp de 50 de zile până la Lună, urmând să efectueze o aselenizare pe partea vizibilă a acesteia pentru a studia compoziția și nivelul de radiații lunare.

În cazul succesului lansării inițiale, planificată pentru aprilie, Forța Spațială a SUA intenționează să utilizeze racheta Vulcan pentru lansarea unui avion spațial fără echipaj într-o misiune de testare a livrării de încărcătură către Stația Spațială Internațională, după două lansări reușite cu aceeași rachetă.

Probleme tehnice pentru sonda NASA lansată spre Lună

Sursa citată scrie că, din cauza unei “anomalii”, aceasta nu-și poate îndrepta panourile fotovoltaice către Soare.

Prin urmare, este luată în considerare anularea misiunii.

Compania Astrobotic, care a coordonat misiunea, a detaliat că, fără posibilitatea ca sonda să-și încarce bateriile și fără o sursă constantă de energie, misiunea nu va putea continua.

Totuși, compania a menționat că inginerii săi lucrează pentru soluționarea problemei.

spot_img
Latest news
știri