În sălbăticie, supraviețuirea impune adesea măsuri dramatice. Multe specii de șopârle au dezvoltat un mecanism de apărare remarcabil, numit autotomie caudală, prin care își pot pierde voluntar coada atunci când sunt amenințate.
Această strategie nu este o simplă accidentare, ci un proces controlat, facilitat de planuri de fractură specializate în vertebre.
Coada devine momeală: șopârla scapă în timp ce prădătorul este distras
Atunci când coada se desprinde, aceasta continuă să se zbată și să se miște timp de câteva minute, acționând ca o distragere frenetică pentru prădător. În acest interval, șopârla profită de confuzie și se retrage rapid, în liniște, spre un adăpost.
În natură, acest truc biologic este unul dintre cele mai eficiente exemple de auto-preservare imediată.
Pierderea cozii costă energie, dar crește șansele de supraviețuire
Cu toate acestea, această scăpare are un cost metabolic semnificativ. Coada reprezintă adesea principalul rezervor de grăsime și nutrienți, iar pierderea ei obligă animalul să muncească dublu pentru a-și reface rezervele energetice.
Deși coada poate crește din nou, în majoritatea cazurilor ea este refăcută din cartilaj, nu din os, și poate să nu ajungă la aceeași lungime sau dexteritate ca originalul.
În ciuda acestor compromisuri, succesul evolutiv al autotomiei este evident: acest mecanism se regăsește în aproximativ două treimi dintre familiile de șopârle, demonstrând că pierderea unei părți din corp este un preț mic pentru șansa de a trăi încă o zi.
